Două microbuze folosite de CSM Ploiești pentru transportul tinerilor sportivi la competiții au fost imobilizate, marți, de către un executor judecătoresc, pentru o datorie de circa 41.000 de lei pe care clubul sportiv din subordinea administrației ploieștene o are față de un fost component al echipei de baschet. Sechestrul vine după ce executorul transmisese la începutul lunii noiembrie o notificare, în care erau vizate patru vehicule ale clubului.
Două dintre cele patru microbuze au fost imobilizate, iar executorul a aplicat pe uși un marcaj pe care scrie că vehiculele sunt sechestrate. Anunțul a fost făcut de către consilierul local ploieștean Dragoș Măchițescu, membru în Comitetul de coordonare și avizare a activității CSM Ploiești.
Acesta a publicat pe pagina sa oficială de Facebook un mesaj în care critică managementul CSM Ploiești, amintind că un proiect de rectificare bugetară, care ar fi permis rezolvarea acestei probleme financiare, fusese avizat încă din 7 noiembrie și transmis către Primărie.
Sechestru pe microbuzele CSM Ploiești, din cauza datoriei la un sportiv
Subiectul a fost discutat și miercuri în ședința Consiliului Local, când primarul Andrei Volosevici a anunțat că rectificarea ar urma să intre la vot joi, explicând, practic, că aceasta nu a fost pusă mai devreme în dezbatere pentru că s-au așteptat informații privind banii pe care Ploieștiul ar urma să-i primească de la Guvern din cotele din impozitul pe venit. „Bugetul CSM intră mâine, pentru că trebuia să avem și o echilibrare pe niște lucruri, din momentul în care știam IVG-ul, ca să lămurim și situația asta”, a afirmat primarul Ploieștiului în timpul ședinței Consiliului Local, anunțând că alocarea suplimentară din IVG e așteptată să vină joi și să aibă o valoare de puțin peste 26 de milioane de lei.
BUGET PLOIESTI 2023 🎦 Gură de oxigen pentru Primăria Ploiești, pe final de an, după alocarea unor bani de la Guvern
Pe lângă datoria către fostul sportiv, unde și există o sentință din 2021, CSM mai are și alte probleme cu banii, cea mai urgentă fiind legată de o restanță la utilități. Conducerea Clubului Sportiv a anunțat zilele trecute că a primit un ordin de deconectare de la energia electrică, pentru o restanță de aproximativ 33.000 de lei.