Drumul Ploieşti - Găeşti va fi realizat din fonduri europene şi ar urma să coste până la 15 milioane de euro pe kilometru

Drumul Ploieşti - Găeşti va fi realizat din fonduri europene şi ar urma să coste până la 15 milioane de euro pe kilometru
(Foto: Consiliul Judeţean Prahova)
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Consiliul Judeţean Prahova a anunţat vineri că a fost stabilit traseul final pentru drumul Ploieşti - Găeşti şi că lucrările vor începe în 2024, din fonduri europene, cu o estimare de preţ între 12 şi 15 milioane de euro pe kilometru fără TVA.

A fost aprobat traseul final al Drumului Expres Ploieşti – Găeşti după mai multe runde de discuţii şi negocieri între Consiliul Judeţean Prahova, condus de Iulian Dumitrescu, şi reprezentanţi ai Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Drumul urmează să fie realizat prin fonduri europene şi lucrările vor fi pornite cel mai târziu în 2024, se arată în comunicatul transmis vineri de Consiliul Judeţean Prahova.

„În calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean, am stabilit ca prioritate îmbunătăţirea infrastructurii rutiere. De la început, am susţinut că Drumul Expres Ploieşti – Găeşti este o soluţie foarte bună şi mă bucur că, într-un final, susţinut şi de Guvern, acest proiect important va deveni realitate. Discuţiile dintre CJ şi CNAIR au avansat bine şi am aprobat traseul final al acestui drum. Speranţa mea este că acest proiect va prinde contur încă din anul 2024. Este un proiect de anvergură finanţat în cea mai mare proporţie din fonduri europene”, a declarat Iulian Dumitrescu, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova.

Beneficii pentru localităţile din Prahova

Drumul expres Ploieşti - Găeşti ar urma să facă parte dintr-un coridor de mobilitate care leagă, practic, Oltenia de Moldova, fiind o variantă suport mai scurtă pentru traficul care vine din zona de sud, pe relația Craiova - Pitești și care poate ocoli Bucureștiul în drum spre Moldova sau spre Dobrogea de Nord, mai arată autorităţile prahovene.

„Sunt două tipuri de beneficii pe care le are acest proiect pe care l-am susţinut şi promovat: Pe de o parte, ar putea ajuta la descongestionarea traficului din judeţ. Pe de altă parte, sunt beneficii economice majore, pentru că sunt localităţi care, legate la reţeaua de transport de mare viteză din România, ar deveni puncte viabile pentru construirea de parcuri industriale”, a mai afirmat Iulian Dumitrescu.

Drumul express Ploieşti - Găeşti: caracteristici tehnice

Valoarea totală a studiilor este de 15.863.176,64 lei fără TVA, din care 85% Fonduri Externe Nerambursabile și 15% cofinanţare. Cât privește execuția, se estimează undeva între 12 și 15 milioane de euro/km, fără TVA.

Din punct de vedere tehnic, profilul transversal al drumului va avea caracteristicile unui drum expres cu 2×2 benzi de circulație (3,5m/bandă), zonă mediană de 3 m și acostamente de 2×2,25m din care 0,75m benzi de încadrare cu aceeași structură rutieră ca a benzilor de circulație și 1,5m acostament consolidat, mai arată Consiliul Judeţean Prahova. În cadrul studiului de trafic proiectantul va considera și analiza, încă din faza inițială de proiectare, opțiunea de a dezvolta drumul expres cu 2×2 benzi de circulație în drum expres cu 2×3 benzi de circulație pe sens sau aducerea la profil de autostradă.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Image