Consiliul Judeţean pregăteşte parteneriate cu zece primării de comună din Prahova, pentru proiecte de eficientizare a clădirilor publice. Autorităţile vor să atragă finanţări nerambursabile de la Administraţia Fondului de Mediu.
Consiliul Judeţean urmează să dezbată, într-o şedinţă programată luni după-amiază, mai multe proiecte de hotărâre vizând intrarea în parteneriat cu o serie de primării de comună, cu scopul de a susţine proiecte de eficientizare a clădirilor publice. Autorităţile locale vor să se înscrie într-un program gestionat de Administraţia Fondului de Mediu, iar Consiliul Judeţean, conform proiectelor puse în discuţie, ar urma să asigure o cotă de 10% din fondurile eligibile.
Pe listă se află localităţile Berceni, Dumbrăveşti, Filipeştii de Pădure, Gornet Cricov, Lipăneşti, Măgurele, Păuleşti, Plopu, Târgşoru Vechi şi Valea Călugărească.
ACTUALIZARE: Ulterior, pe listă a intrat şi cea de-a unsprezecea localitate, comuna Bucov.
Finanţare nerambursabilă pentru eficientizarea clădirilor publice
Pe lângă reducerea consumurilor de energie, aceste proiecte ar urma să aibă şi un aport în domeniul îmbunătăţirii calităţii aerului, potrivit expunerii de motive semnate de preşedintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu.
"În conformitate cu prevederile Directivei 2012/27/UE privind eficiența energetică, începând cu 2018, România are obligația de a renova anual 3% din suprafețele construite deținute sau ocupate de autoritățile publice. Programul privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice se adresează unităților administrativ teritoriale organizate la nivel de comună, oraș, județ. Acestea pot beneficia de fonduri pentru modernizarea și creșterea eficienței energetice a clădirilor publice, contribuind în același timp la îmbunătățirea calității mediului , prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, precum și la reducerea consumului anual de energie primară și promovarea utilizării surselor regenerabile de energie", a menţionat Iulian Dumitrescu, în documentele care însoţesc proiectele de hotărâre dezbătute de Consiliul Judeţean Prahova.
Coincidenţă sau nu, nouă dintre primăriile selectate sunt conduse de primari PNL, iar a zecea localitate, Valea Călugărească, are primar independent.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!