Trei ghișee vor funcționa, de luni, la nivelul Serviciului Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor Ploiești, pentru preluarea cererilor în vederea eliberării actelor de identitate. La două dintre acestea, oamenii se vor putea prezenta și fără programare on-line.
“Primăria Municipiului Ploiești informează cetățenii că, începând cu data de 26.09.2022, Serviciul Public Local Comunitar de Evidența a Persoanelor - Municipiul Ploiești suplimentează activitatea de preluare a documentelor cu încă un ghișeu, care va funcționa, fără programare on-line, la nivelul Serviciului de Evidență Informatizată a Persoanelor (S.E.I.P.).
Măsura a fost luată pentru a se evita aglomerația, în contextul situațiilor înregistrate, la nivel local, în ceea ce privește termenul de programare on-line a cetățenilor, în vederea depunerii cererilor pentru eliberarea actelor de identitate”, au informat reprezentanții municipalității.
De luni, activitatea S.E.I.P. va funcționa după următorul sistem:
- Ghișeul 1- primiri documente în regim de programări on-line;
- Ghișeul 2- primiri documente- fără programare;
- Ghișeul 3- primiri documente- fără programare;
- Ghișeul 4- eliberări acte identitate/adeverințe.
“În acest sens, pe site-ul SPLCEP Ploiești (http://www.ploiesti.ro/SPCLEP/ ) se vor mai putea realiza programări numai la ghișeul 1.
Persoanele programate la ghișeul 2 vor avea prioritate față de cele fără programare pentru depunerea documentelor până la epuizarea tuturor persoanelor care au efectuat și confirmat programarea la acest ghișeu”, a mai menționat sursa citată.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!