Primăria Ariceștii Rahtivani derulează o licitație în vederea amenajării unui nou parc, cu spațiu de joacă și zonă de agrement, în satul Stoenești. Valoarea estimată a contractului este de 12.187.366 lei, fără TVA.
În urmă cu o lună, autoritățile locale au anunțat că au emis autorizația de construire pentru construirea zonei de agrement de la Stoenești, în comuna Ariceștii Rahtivani.
„Obiectivul de investiții se va realiza pe o suprafață de aproape 10.000 mp (un hectar) și are prevăzută o valoare de 1,8 milioane de euro din care, peste 60% este aferentă dotărilor și echipamentelor respective. Totuși, o valoare reală a lucrărilor se va determina în urma licitației pentru execuție. În afara zonelor specifice de agrement, băncuțe și alei, parcul cuprinde pista de jogging, loc de joacă pentru copii pentru diferite vârste, loc de fitness în aer liber, teren de baschet/volei/badminton, scena și gradene, teqball, luciu de apă, fântână arteziană, împrejmuire și trotuare perimetrale etc.”, a anunțat primarul Gheorghe Orbu.
Licitația a fost lansată luni, anunțul menționând că investiția va fi realizată din fonduri bugetare. „Se propune amenajarea unui parc care va cuprinde alei pietonale, spații de joacă, zone de relaxare, zone pentru practicarea sportului și un spațiu amplu, dotat cu o scenă acoperită care să găzduiască diferitele evenimente ale comunității locale. Întregul spațiu va beneficia de o amenajare peisagistică coerentă care va cuprinde modelarea terenului, amenajarea malului pârâului, vegetație înaltă (arbori înalți și arbori decorativi), arbuști, plante decorative, și gazon. În cadrul acesteia este propus și un sistem de alei pietonale care va traversa parcul cu mici piațete anexate/adiacent intrărilor principale și o împrejmuire metalică perimetrală”, detaliază anunțul din SEAP.
Potrivit sursei citate, termenul pentru realizarea lucrărilor va fi de 12 luni, dar autoritățile locale speră ca obiectivul să fie finalizat în acest an.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 27 martie.
Luni încep lucrările la o nouă bază sportivă care va fi construită de CNI în apropiere de Ploiești