Sindicatul Național SCOR (Solidaritatea Comunelor și orașelor din România) a anunțat că, de astăzi, consideră încetată suspendarea grevei generale, iar în această săptămână, în cele 1.213 organizații din primării, aproape 19.000 de membri vor face grevă de avertisment de două ore, în fiecare zi, și grevă japoneză în restul timpului de lucru. Angajați din 26 de administrații locale din Prahova s-au alăturat protestelor.
Suspendarea declanșării grevei generale fusese „convenită între părți la data de 1 februarie 2024 și prelungită succesiv până la împlinirea a șase săptămâni”.
„După 6 (șase) săptămâni de amăgire, Biroul Executiv al Federației Columna-SCOR a constatat, la data de 12 martie 2024, faptul că partea guvernamentală nu și-a respectat în nici un fel angajamentele asumate în această perioadă, nici măcar aceea de comunicare onestă și de dialog social”, astfel că, în perioada 18 - 22 martie, au loc noi proteste „în toate cele 1.213 organizații (grupe sindicale din primării) ale Sindicatului Național SCOR”.
„Cei 18.800 de membri vor intra într-o acțiune de protest cu caracter continuu, pe tot parcursul săptămânii, acțiune compusă din:
-
Grevă de avertisment de două ore, în fiecare zi, la ore diferite stabilite aleator
-
Grevă japoneză cu exces de zel prin care activitatea din primării se va desfășura normal (în afara orelor de grevă de avertisment) dar nici o cerere, lucrare sau activitate nu va fi soluționată decât în termenul maxim prevăzut de lege, de regulă 30 de zile”, se arată în comunicatul sindicaliștilor.
„Sâmbătă, 23 martie 2024, Consiliul Director al Sindicatului Național SCOR va analiza acțiunea de protest și va stabili concret perioada în care se va desfășura greva generală efectivă, astfel încât impactul acesteia să fie cel așteptat de către membrii noștri. Această decizie a celui mai mare sindicat din administrația publică va fi asumată de către noi, Federația Columna-SCOR”, amenință protestatarii.
Potrivit informațiilor publicate de sindicat, angajați din 26 de primării din Prahova se alătură protestelor. Este vorba despre primăriile din Adunați, Bănești, Bărcănești, Berceni, Bertea, Brazi, Bucov, Cărbunești, Cornu, Gorgota, Gura Vitioarei, Izvoarele, Măgurele, Păulești, Predeal Sărari, Provița de Jos, Provița de Sus, Salcia, Starchiojd, Surani, Șotrile, Ștefești, Târgșoru Vechi, Teișani, Tinosu și Vărbilău.
Angajații din Loteria Română continuă seria de proteste
Într-o scrisoare deschisă adresată cetățenilor, sindicaliștii reclamă în specialul nivelul de salarizare. „Salariile noastre sunt înghețate la nivelul anului 2021, cu o creștere de doar 5% în acest an. Din 2021 și până astăzi inflația totală a fost de 35%, creșterea prețurilor produselor alimentare a fost de 39,77%, creșterea prețurilor produselor nealimentare a fost de 33,52%, chiar și impozitele și taxele locale au crescut cu 22%”, arată aceștia.