Licitația pentru concesionarea unui teren de aproape 9.000 mp, unde se află Băile Telega, a avut loc deja. După expirarea perioadei de contestații, firma câștigătoare va putea semna contractul.
Procedura de atribuire a vizat concesionarea, pe 49 de ani, a unui teren de 8.779 mp.
”Licitația a fost câștigată de o firmă din București, dar, până la finalizarea perioadei de contestații, nu vom putea face public numele acesteia. Dacă nu vor fi contestații, peste 30 zile vom semna contractul de concesiune pentru o perioadă de 49 ani, firma asumându-și ca în termen de un an să readucă Băile Telega la parametrii de funcționare și să obțină toate autorizațiile necesare pentru ca băile să poată fi redeschise publicului. De asemenea, prin caietul de sarcini, firma câștigătoare a licitației își asumă prin semnarea contractului de concesiune ca în termen de patru ani să realizeze aici un complex turistic pentru a pune în valoare Băile Telega și pentru a le reda faima de odinioară”, a declarat Costel Brezeanu, primarul comunei Telega, pentru campinatv.ro.
Complexul a fost lăsat de izbeliște, în urma războiului în instanță în care a fost implicat fostul concesionar, iar acum este într-o stare deplorabilă.
FOTO | Băile minerale din Telega rămân în paragină, în aşteptarea unei soluţii a instanţei de judecată
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!