FOTO | Cum arată strada Tazlău, din cartierul ploieștean Malu Roșu, după lucrările de reparații

FOTO | Cum arată strada Tazlău, din cartierul ploieștean Malu Roșu, după lucrările de reparații
Strada Tazlău a fost inclusă în programul de reparații curente (Foto: Primăria Ploiești)
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Schimbare la față! Primăria Ploiești a anunțat luni finalizarea lucrărilor de asfaltare a carosabilului și trotuarelor de pe strada Tazlău, din cartierul Malu Roșu, pe tronsonul din dreptul Bisericii Schimbarea la Față. Lucrările sunt derulate în cadrul programului anual de reparații curente.

„Primăria Municipiului Ploiești a asfaltat, parțial, strada Tazlău din cartierul Malu Roșu, tronsonul de acces din dreptul Bisericii «Schimbarea la Față». Lucrările au fost executate în cadrul Programului de reparații curente și întreținerea străzilor din municipiul Ploiești”, a anunțat Primăria, într-un comunicat de presă transmis luni.

„Executantul lucrărilor este S.C. Drum Concept S.R.L. – lider al asocierii, S.C. Alpenside S.R.L. – asociat S.C. Terra Gaz Construct S.R.L. – asociat, în baza Contractului Subsecvent nr. 11629/ 29.06.2023 – Lucrări de reparare și întreținere a rețelei stradale, lucrări de artă, parcări din Municipiul Ploiești. Astfel, au fost asfaltați 291 mp suprafață carosabil și 41 mp pentru trotuar”, se mai arată în comunicatul administrației ploieștene.

Podul de lemn din Ploiești a intrat în lucrări. Cum se va circula | FOTO

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Image