SCRISOAREA CITITORULUI. Locatarii unui bloc din zona Malu Roșu sunt supărați foc pentru că, la începutul acestei săptămâni, echipele SGU Ploiești au tăiat crengile unui copac, fără nicio explicație și, aparent, fără niciun motiv.
Într-un mesaj trimis pe adresa redacției, însoțit de imagini, oamenii se plâng de faptul că arborele respectiv a fost "ciuntit", pur și simplu, de o echipă de la Spații verzi, deși copacul nu avea nicio problemă. În același timp, în cele două parcări din zonă, muncitorii s-ar fi făcut că nu văd alți arbori - uscați ori ale căror crengile atârnând peste mașini - care ar avea nevoie de un asemenea tratament pentru că reprezintă un adevărat pericol.
"Luni, o echipă de la SGU Ploiești a tăiat toate crengile, lăsându-i doar niște cioturi. Singura vină a copacului era că făcea umbră. A crescut sub ochii noștri, în anii de când ne-am mutat aici, iar vara era o plăcere să te bucuri de umbra lui. În timp ce toată lumea încurajează plantările și se plânge de poluare sau de lipsa spațiilor verzi, noi ne-am trezit cu acest ciot în fața geamurilor. Nu înțelegem cum muncitorii au venit direct în acest colț al parcării și nu au observat copacii uscați care se pot prăbuși peste mașini ori crengile care atârnă deasupra autoturismelor și care, la fiecare furtună, amenință să se rupă", ne-a spus unul dintre locatarii blocului de pe str. Crișan, nemulțumit de această toaletare "inutilă".
UPDATE. La solicitarea Telegrama, reprezentanții SGU Ploiești au precizat, cu privire la cele sesizate, că intervenția a fost făcută în baza unei solicitări venite din partea unei asociații de proprietari din zona respectivă. Potrivit sursei citate, este vorba despre o cerere depusă încă din februarie anul trecută, care a primit avizul final în martie 2022. "Conditiile menționate de actele normative în vigoare sunt îndeplinite, în speță achitare tarif aviz plus tabel cu acordul a 50%+1 locatari. La deplasarea în teren, inspectorul de specialitate a constatat necesitatea intervențiilor pentru doborârea unui corcoduș, tăieri corecție corcoduș, înălțări coronament și tăieri corecție un dud, toaletare un frasin. Ceilalți arbori nu necesită intervenții, iar legislația recomandă protejarea zonelor verzi", se arată în răspunsul transmis de SGU Ploiești.
Cât despre nemulțumirea locatarilor, "procedura de toaletare aplicată este una care va ajuta coroana să crească în mod controlat, să fie mai bogată și să nu se dezvolte prea mult în înălțime", au dat asigurări reprezentanții SGU Ploiești.
SCRISOAREA CITITORULUI | "Au fost zile când nici autobuzele nu puteau trece". Propunerea unui ploieștean, pentru zona Școlii "Sf. Vasile"