Conducerea SGU Ploiești a răspuns, vineri după-amiază, la solicitarea Telegrama, privind nemulțumirea unor locatari din zona Muzicanți, după ce echipele societății au tăiat mai mulți arbori. Autoritățile spun că au aviz APM pentru doborârea a 79 de salcâmi, din care au tăiat până acum 21, și că au sistat temporar intervențiile, „ca urmare a situației create pe rețelele de socializare, prin prezentarea eronată a realității de către anumite persoane, aspect care a condus la afectarea imaginii societății noastre prin impactul mediatic al subiectului”.
Potrivit răspunsului primit din partea conducerii SGU, în cursul acestei zile, la intervențiile din zona Muzicanți „au fost îndeplinite condițiile specificate de actele normative în vigoare, respectiv solicitările înaintate de către asociațiile de proprietari din zonă și tabelele cu acordul locatarilor”, iar societatea are avizul Agenției de Protecția Mediului (APM) pentru aceste lucrări. De altfel, răspunsul menționează că 79 de salcâmi ar trebui doborâți în zonă, dintre aceștia fiind tăiați 10 la finalul anului trecut, iar 11 în această săptămână.
FOTO 📸 Revoltă în rândul locatarilor după ce numeroși copaci au fost tăiați, în zona Muzicanți. Primăvara trecută, echipele SGU Ploiești au făcut același lucru, în același cartier
Având în vedere că și în martie anul trecut, în aceeași zonă, au avut loc asemenea intervenții, am vrut să aflăm dacă îndepărtarea copacilor considerați un pericol a fost urmată și de plantări. „În ceea ce privește întrebarea dvs. în legătură cu plantările din zonă, precizăm că aceasta este foarte bogată în vegetație, iar plantarea de material dendrologic va urma intervențiilor de doborâre a arborilor respectivi, în perioada imediat următoare”, au mai precizat reprezentanții SGU Ploiești.
Răspunsul trimis la redacție este însoțit de poze cu copaci afectați (imagini în galeria foto), dar și de adresa transmisă unei asociații de proprietari, care a fost informată că lucrările au fost întrerupte deocamdată, punându-le locatarilor în vedere că, „în cazul în care solicitările vor viza sistarea definitivă a lucrărilor, asociațiile de proprietari își vor asuma răspunderea pentru eventualele incidente ulterioare”.
Redăm mai jos, integral, și răspunsul transmis de SGU Ploiești la solicitarea Telegrama: