Lucrările de modernizare a sălii de spectacole de la Casa de Cultură “Geo Bogza” din Câmpina, prima investiție de amploare în acest obiectiv de la inaugurarea sa, au fost finalizate.
“Îmi era rușine de cum arăta sala înaintea acestor lucrări, îmi era rușine să merg acolo și să urc pe scenă pentru a vorbi în calitate de primar al orașului. S-au făcut lucrări de calitate și vreau să vă spun că este pentru prima dată când această instituție are un linoleum special pe scenă, pentru spectacolele de balet. Vom inaugura sala cu spectacole extraordinare pentru copii și adulți, așa cum vom proceda și la Casa Tineretului, după terminarea lucrărilor. Vor fi niște surprize frumoase”, a spus primarul Alin Moldoveanu.
Lucrările, începute în toamna anului trecut, sunt gata după o investiție de aproximativ 2 milioane de lei realizată de la bugetul local.
{showtime 256}Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Sursa foto: Alin Moldoveanu