GALERIE FOTO | Avansează lucrările la primul tronson al drumului Valea Doftanei - Brădet (Brașov), care va fi alternativa la DN 1

GALERIE FOTO | Avansează lucrările la primul tronson al drumului Valea Doftanei - Brădet (Brașov), care va fi alternativa la DN 1
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Primăria Valea Doftanei a publicat, vineri, imagini surprinse pe șantierul drumului care va face legătura între comuna prahoveană Valea Doftanei și localitatea brașoveană Brădet, obiectiv finanțat parțial prin Compania Națională de Investiții, parțial prin PNDL, și care se dorește a fi o alternativă la DN 1 Ploiești - Brașov, până la realizarea autostrăzii Comarnic - Brașov.

Imaginile prezentate surprind stadiul actual al lucrării, care a ajuns la punctul montării grinzilor pentru primul pod de pe traseu, au precizat reprezentanții administrației locale.

Contractul pentru documentația aferentă tronsonului care va fi realizat prin CNI, în valoare de aproape 2,79 milioane de lei, a fost semnat la finalul lunii august. În total, lucrările vizează reabilitarea și modernizarea a 24 de kilometri de drum care aparțin de Consiliul Județean Prahova și de Consiliul Județean Brașov. Drumul este în mare parte neasfaltat, cu sectoare de drum forestier, iar obiectivul de investiții va implica atât exproprieri de terenuri, cât și relocare de utilități, anunța CNI în primăvara acestui an.

Pe de altă parte, contractul de finanțare semnat prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), acum doi ani, presupune modernizarea a 2,5 km, inclusiv patru poduri și podețe, iar pe acest tronson lucrările sunt deja în derulare.

Sursa foto: Primăria Valea Doftanei

 

 

 

Image