Într-un moment în care oraşele mari îşi extind infrastructura dedicată transportului nepoluant, Ploieştiul reuşeşte contraperformanţa de a reduce din lungimea reţelei de piste de biciclete. Amenajate în urmă cu vreo zece ani, pistele de la ieşirea spre Buzău au început să... dispară.
Municipiul Ploieşti a pierdut, în ultimii ani, câteva zeci sau chiar sute de metri de piste de biciclete. Lungimea nu e neapărat de speriat, iar multă lume ar putea argumenta că oricum acestea nu erau foarte întrebuinţate, însă problema e mai degrabă una de principiu; în timp ce lumea se îndreaptă spre transportul ecologic şi oraşele care se respectă îşi cresc reţelele de piste de biciclete şi pietonale, în Ploieşti se întâmplă exact opusul.
Cum poate să dispară o pistă de biciclete? Înainte de asta, ar fi mai indicat să facem un scurt istoric al pistelor din Ploieşti. Scurt pentru că, în mod evident, nu există o reţea tocmai extinsă. Primele piste dedicate au fost amenajate în administraţia Calotă, de o parte şi de cealaltă a Bulevardului Independenţei, printr-un proiect CIVITAS, într-un moment în care pentru municipiile din România începea să se deschidă accesul la fonduri europene. În mandatul care a urmat, chiar dacă era un curent de opinie care contesta oportunitatea, autorităţile locale au înţeles utilitatea şi au decis să extindă reţeaua, atât pe axa nord-sud, în continuarea pistelor de pe Independenţei, cât şi pe axa vest-est. Numai că, în cele mai multe cazuri, din lipsă de spaţiu sau bani, n-au mai fost piste de sine stătătoare, aşa cum a fost cazul celor amenajate pe trotuarele din zona bulevardului, ci pur şi simplu pistele au fost amenajate prin trasarea unor marcaje rutiere pe carosabil, aproape de bordură. Aşa s-a întâmplat şi în cazul ieşirii spre Bucov. Şi aşa ajungem cu povestea în zilele noastre, când, din neglijenţa sau dezinteresul autorităţilor locale, pistele amenajate pe marginea carosabilului, pe strada Poştei, au dispărut, pe mai multe tronsoane. În unele cazuri, marcajul de pe asfalt pur şi simplu s-a şters în timp. În altele, marcajele au ajuns să fie acoperite de gunoaie, de praf, de noroi şi bălţi sau de nisip rămas de la deszăpezire.
Cel mai interesant fenomen vizează tocmai lucrările comandate de municipalitate. Acolo unde s-au făcut lucrări de reabilitare a carosabilului în ultimii ani, peste noul strat de asfalt nu a mai fost refăcut şi marcajul rutier. Practic, pe câteva tronsoane, acolo unde a fost plombat asfaltul la comanda Primăriei, pistele de biciclete au dispărut, la comanda Primăriei. Ele se întrerup şi apoi se continuă la vreo 10-15 metri mai încolo, mai mergi puţin şi apoi se întrerup din nou şi tot aşa. Iar pe tronsoanele din ce în ce mai puţine unde marcajul încă se mai vede se întâmplă frecvent să se găsească maşini parcate, care blochează o parte din trotuar şi, evident, toată pista.
Dincolo de problema de principiu, a reducerii reţelei de piste de biciclete din Ploieşti, situaţia ridică semne de întrebare şi cu privire la alocările bugetare insuficiente făcute în ultimii ani de administraţia locală pentru marcaje rutiere, dar şi cu privire la capacitatea celor de la SGU de a gestiona acest sector de activitate.
