Giratoriu în Tătărani, la ieşirea din Ploieşti spre Bucureşti. Vezi când ar urma să înceapă lucrările!

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Consiliul Judeţean Prahova a început formalităţile pentru amenajarea unui sens giratoriu în sudul Ploieştiului, în satul Tătărani din comuna Bărcăneşti. Intenţia este de sistematizare a intersecţiei dintre drumurile judeţene 101D şi 101G, în dreptul fostului magazin InterHome, pentru facilitarea accesului autoturismelor care vin din drumul secundar, în contextul în care virajul la stânga se face foarte greu pe această porţiune. De altfel, acest giratoriu era anunţat de autorităţi încă de anul trecut, "la pachet" cu alte trei investiţii similare, propuse pe traseul Drumului Naţional 1, la Păuleşti, Floreşti şi Băneşti.

Cel de la Tătărani va fi primul care poate intra în lucrări, explicaţia fiind legată de faptul că el e propus pe un drum judeţean, nemaifiind nevoie în acest caz de aşteptarea avizelor de la CNAIR. Consiliul Judeţean Prahova a început deja demersurile pentru obţinerea avizelor şi autorizaţiilor. După depăşirea acestei etape, urmează o altă perioadă de aşteptare, pentru desemnarea firmei câştigătoare, iar preşedintele CJ Prahova, Bogdan Toader, a precizat astăzi că lucrările la Tătărani sunt prevăzute să înceapă spre finalul acestui an, cu şanse să se încheie tot în 2019.

Noul giratoriu este propus la intersecţia dintre DJ 101D - drumul care asigură accesul din Ploieşti spre DN 1, prin sudul oraşului - şi DJ 101G - drum care porneşte din zona fostului magazin InterHome şi se "leagă" tot în DN 1, aproape de podul din dreptul rafinăriei Petrobrazi.

PE ACEEAŞI TEMĂ:

Patru noi giratorii propuse în Prahova, la Păuleşti, Floreşti, Băneşti şi Tătărani

Investiţia va fi realizată din fondurile Consiliului Judeţean Prahova. Sensul giratoriu de la Tătărani, alături de cele trei de pe DN 1, fusese propus de autorităţi încă de anul trecut.

CITIŢI ŞI:

FOTO | Accident la ieşirea din Ploieşti spre Bucureşti, la baza podului de la Tătărani

Accident rutier la Tătărani, într-una dintre cele mai periculoase intersecţii de lângă Ploieşti

Intersecţia de la Tătărani a fost în ultimii ani scena mai multor accidente rutiere grave, majoritatea produse de şoferii care au forţat intrarea în DJ 101D, în contextul în care în zona respectivă se circulă de regulă cu viteze mari.

Image