Primarul municipiului Câmpina, Alin Moldoveanu, și directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Mușat, au semnat, vineri, contractual de finanțare pentru proiectul „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale în Școala Gimnazială B.P. Hașdeu Municipiul Câmpina”. Acesta include lucrări de amploare la Școala Gimnazială “B. P. Hasdeu”, banii urmând să fie acordați prin Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020.
“Prin această investiție municipalitatea câmpineană și-a propus să reabiliteze și să modernizeze corpul de clădire existent în care funcționează școala realizând lucrări de refacere a instalațiilor, de reparație a tencuielii, de zugrăvire, de înlocuire a tâmplăriei exterioare și interioare, precum și efectuarea unei extinderi ce va deservi activitatea educațională a Școlii Gimnaziale «B.P. Hașdeu» prin construirea unei săli de sport care să găzduiască un teren de handbal, minifotbal, baschet și gradene special amenajate pentru 250 de spectatori. De asemenea, se propune realizarea unor spații anexe sălii de sport: vestiare, grupuri sanitare, magazii depozitate materiale sportive și a unor spații de învățământ, care să corespundă normelor de funcționare a instituțiilor de învățământ”, a informat, vineri, ADR Sud Muntenia.
De această investiție vor beneficia peste 680 de elevi, cadre didactice și personal administrativ.
Potrivit informațiilor furnizate de ADR Sud Muntenia, proiectul va fi implementat în 67 de luni, în perioada 1 februarie 2018 – 31 august 2023, și are un buget cu o valoare totală de 16.260.252,36 de lei, din care aproape 13,82 de milioane de lei este valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR, peste 2,11 de milioane de lei este finanțarea de la Bugetul Național, iar aproape 332.000 de lei este contribuția Primăriei Municipiului Câmpina.