Iulian Dumitrescu: "Lucrăm cu motoarele turate la maxim la proiectele de înființare a rețelelor de gaze"

Iulian Dumitrescu: "Lucrăm cu motoarele turate la maxim la proiectele de înființare a rețelelor de gaze"
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Iulian Dumitrescu, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, anunţă că instituţia lucrează "cu motoarele turate la maxim" la proiectele vizând introducerea unor reţele inteligente de gaze în nu mai puţin de 31 de localităţi. Cel mai avansat este proiectul de pe Valea Slănicului, cu o cerere de finanţare depusă prin POIM, însă preşedintele CJ anunţă că sunt ţintite fonduri europene şi pentru celelalte obiective.

"În planurile noastre legate de conectarea gospodăriilor prahovenilor la gaze, nu lăsăm nicio localitate în urmă. Consiliul Județean Prahova lucrează, cu motoarele turate la maxim, la proiectele de înființare a rețelelor de gaze în 31 de localități, după cum urmează:
- Teișani, Izvoarele și Măneciu
- Talea, Adunați, Secăria, Șotrile și Valea Doftanei
- Cerașu, Bătrâni, Starchiojd, Posești, Ariceștii Zeletin și Cărbunești
- Șoimari, Chiojdeanca, Salcia, Apostolache, Gornet Cricov, Tătaru și Sângeru
- Lapoș, Jugureni, Călugăreni, Fântânele, Vadu Săpat și Gura Vadului
- Colceag, Fulga, Boldești Grădiștea și Sălciile
În 19 decembrie 2020, Consiliul Județean Prahova a depus un proiect pentru înființarea rețelei de distribuție a gazelor naturale în comunele Cocorăștii Mislii, Vâlcănești, Cosminele, Dumbrăvești, Vărbilău, Aluniș, Ștefești, Bertea și orașul Slănic. În același timp, am început demersurile pentru extinderea rețelelor de distribuție a gazelor naturale în mai multe localități, valoarea estimată a proiectului de extindere fiind de aproximativ 62 milioane de Euro", a declarat Iulian Dumitrescu, într-un mesaj publicat marţi pe contul oficial de Facebook.

 

"Proiectele vor fi finanțate din fonduri europene prin: Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), Fondul pentru o Tranziție Justă (FTJ) – Prahova fiind unul dintre cele 6 județe din România declarate drept zone de investiții prioritare din acest fond. Știm exact ce pași trebuie să parcurgem pentru a obține bani europeni necesari înființării rețelelor de gaze naturale în fiecare comună din Prahova și nu pierdem nicio clipă pentru a atinge acest obiectiv", a mai afirmat preşedintele Consiliului Judeţean Prahova.

Image