Distribuție Energie Electrică România a început, la Florești, o amplă lucrare pentru modernizarea rețelei electrice. Investiția se ridică la peste un milion de euro, intervențiile fiind derulate de Electroprecizia, conform informațiilor publicate în SICAP.
Primele săpături sunt efectuate de la DJ720 către strada Școlii.
“A început lucrarea de modernizare a instalațiilor electroenergetice existente. Avem în plan modernizarea stațiilor de transformare și trecerea rețelei de medie tensiune de la 6 la 20 kv, fiind necesară execuția acestui obiectiv, deoarece posturile de transformare au o durată de viață depășită și prezintă un grad ridicat de uzură fizică”, a explicat primarul comunei Florești, Simona David.
Investiție va asigura un nivel optim de tensiune în rețeaua electrică, îmbunătățirea calității energiei electrice distribuite, reducerea numărului de deranjamente și a pierderilor în rețea, toate acestea fără a afecta bugetul local.
Potrivit edilului, “săpăturile vor continua pe lângă zidul parcului Cantacuzino, în dreptul monumentului și vor ajunge apoi pe partea dreaptă a străzii Școlii. Modernizarea va viza tronsonul aflat între postul de transformare din spatele blocului unde sunt Taxele și impozitele, pe Unirii, până la postul de transformare către Blocul K”.
În urma procedurii de achiziție finalizate la începutul acestei luni, contractul a fost atribuit Electroprecizia A. G., oferta câștigătoare fiind de 5.698.994 de lei, fără TVA. Durata este de 12 luni.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!