Autoritățile locale au lansat programul “Sinaia, hai la schi!”, în parteneriat cu asociația cu același nume. Este o inițiativă care le oferă șansa să învețe să schieze celor ce nu au avut până acum această ocazie. Cursurile gratuite vor fi organizate atât pentru adulți, cât și pentru copii, în fiecare zi de luni.
“La Sinaia se învață schi. Acum, aveți posibilitatea de a lua lecții gratuit de la instructori profesioniști de snowboard și schi, adevărați iubitori ai muntelui și ai sporturilor albe. Alături de Asociația «Sinaia, hai la schi!» punem la dispoziție gratuit echipament de schi atât pentru copii, cât și pentru adulți. Sinaia este cel mai mare domeniu schiabil de altitudine din România. Avem numeroase pârtii de schi și de snowboard, cu grade de dificultate pentru toate categoriile de schiori. Îmi doresc ca Sinaia să devină un adevărat centru de inițiere, dar și de pregătire pentru toți sinăienii”, a anunțat Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia.
Programul se adresează rezidenților permanenți ai orașului.
Lecțiile de schi se vor desfășura pe domeniul schiabil Sinaia, în fiecare zi de luni, în doua serii, între orele 9.00-11.00 pentru adulți și între 12.00 și 14.00 pentru copii în vârstă de cel puțin 7 ani. Numărul maxim de participanți, pentru fiecare zi de luni, va fi de 20, distribuiți în cele două intervale orare de mai sus, iar înscrierea se va face în ordinea depunerii cererilor.
Formularul de înscriere este disponibil AICI.
Înscrierile se vor realiza de la o săptămână la alta, iar candidații care nu au prins loc disponibil la momentul transmiterii formularului vor fi înscriși pe o listă de așteptare.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!