Licitație pentru modernizarea Bd. Independenței. Lucrările vor dura trei luni

Bd. Independenței ploiești
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Primăria Ploiești a lansat, miercuri, procedura de achiziție pentru atribuirea contractului în vederea modernizării Bd. Independenței. Valoarea estimată este de peste 3 milioane de euro, fără TVA, iar lucrările ar urma să dureze trei luni, incluzând intervenții la carosabil și înlocuirea bordurilor.

 

Proiectul se referă la lucrări pe Bd. Independenței, de la Gara de Sud până la intersecția cu str. Gheorghe Lazăr (zona partidelor), care vor beneficia de finanțare prin Programul Național de Investiții ,,Anghel Saligny", conform contractului semnat în martie cu Ministerul Dezvoltării.

„Prin acest proiect se va realiza un drum cu două benzi de circulație, cu structură rutieră nouă, modernizare guri de scurgere, borduri, peroane aferente stațiilor de autobuz, platformă betonată în stațiile de autobuz.

Lucrările proiectate constau, în principal în:

- Demolarea elementelor existente din beton;

- Frezarea straturilor asfaltice existente pe strada pe care se reface îmbrăcămintea asfaltică;

- Repararea defecțiunilor de tipul burdușirilor și a refulărilor de margine;

- Realizarea unei îmbrăcăminți bituminoase în 3 straturi (5 cm strat de uzură și reprofilare, 6 cm strat de legătură, 8 cm strat de bază);

- Amenajarea de borduri noi la marginea drumului și înglobarea gurilor de scurgere în acestea”, au detaliat reprezentanții Primăriei Ploiești.

Valoarea estimată a contractului este de 16.658.789,84 lei, fără T.V.A., iar durata de execuție este de 3 luni de la momentul semnării ordinului de începere a lucrărilor.

"Contractul de finanțare a fost semnat la București, la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice, și Administrației, în contextul în care proiectul municipalității se va derula prin Programul Național de Investiții «Anghel Saligny». Valoarea totală a obiectivului de investiții amintit este de 22.622.606,60 lei (inclusiv TVA), din care: finanțare de la bugetul de stat: 14.909.854,44 lei (inclusiv TVA), iar contribuția de la bugetul local: 7.71 2.752,16 lei (inclusiv TVA)", se mai arată în comunicatul de presă transmis de Primărie în luna martie.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

 

 

 

Image