Primarul comunei Florești, Simona David, a efectuat o vizită pe șantierul grădiniței din localitate, unde sunt în derulare lucrări de modernizare.
"Grădinița din satul Florești va fi modernizată și adaptată noilor norme funcționale, sanitare și standarde de eficiență energetică. Aceasta va avea capacitatea de 52 de locuri împărțite în 4 grupe, dintre care 3 cu program prelungit și una cu program normal (există doar cameră de joacă/masă, nu se doarme)", a precizat primarul comunei, Simona David.
În această primăvară a fost aprobat și proiectul depus de administrație locală, privind construirea unei creșe prin programul dedicat, derulat de Ministerul Dezvoltării.