Lucrări de reparații, în Ploiești, pe strada Anul 1848

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Primăria Municipiului Ploiești a anunțat că, începând de joi, 8 noiembrie, sunt executate lucrări de întreținere/reparații – asfaltare pe strada Anul 1848.

Lucrările vor fi executate de S.C. DELTA ACM’ 93 SA în baza contractului având ca obiect “Delegarea gestiunii serviciului de construire, modernizare, reparare și întreținere rețele stradale, lucrări de artă, parcări ( cu excepția celor aflate în administrarea altor entități) aflate în administrarea Consiliului Local al Municipiului Ploiești, inclusiv echiparea tramei stradale cu elemente de mobilier urban”.

Strada 1948 se formează în zona sediului IJP Prahova și face legătura între zona Democrației (Piața Anton) și Bulevardul Independenței, pe lângă sediul Conpet.

Carosabilul era într-o stare avansată de degradare, dar și mai rău arată trotuarele de pe acest tronson, pe unele porțiuni fiind pur și simplu impracticabile chiar și de un pieton obișnuit, ca să nu mai vorbim, de exemplu, despre o persoană cu dificultăți în deplasare sau mămicile cu cărucioare de copii.

Sursa foto: Google Street View

Image