Participanții la procedura organizată de Primăria Ploiești, pentru încheierea contractului în vedere achiziției de servicii pentru evenimentul "Magie, Feerie și Povești", care are loc în perioada 1-4 iunie, au avut pretenții financiare mai mari față de cei care s-au ocupat de aducerea artiștilor care au concertat la Zilele Ploieștiului. Desigur, pe măsura cerințelor organizatorilor.
Potrivit anunțului făcut de administrația locală, „urmare a evaluării ofertelor depuse de operatorii economici la achiziţia de servicii, autoritatea contractantă a declarat câştigătoare oferta depusă de SC Produktiv Assets SRL cu preţul de 124.450 de lei, fără T.V.A., şi care îndeplineşte cerinţele din Anunţul de depunere oferte, respectiv din Caietul de sarcini”. Suma inițială pusă la bătaie de administrația locală nu era cu mult mai mare: 129.400 de lei, fără TVA din care 32.400 de lei (fără TVA) pentru închiriere scena şi instalaţiile de sunet, lumini, video, conform caiet de sarcini în perioada 01-04 iunie 2017, plus 97.000 lei (fără TVA) pentru achiziţia serviciilor prestate de artişti.
Potrivit programului anunțat de Primăria Ploiești, suma va acoperi închirierea scenei și a echipamentelor, dar și onorariile artiștilor care vor urca, vineri și sâmbătă, pe scena din municipiu: Lora, CRBL, Alina Eremia, Mateo, Liviu Teodorescu și Cargo.
Tot pentru festivalul din 1-4 iunie, de la bugetul local se asigură și un spectacol ecvestru, în valoare de cel mult 11.340 de lei, fără TVA, care va avea loc vineri, de la ora 10.00, în parcul de la Sala Sporturilor Olimpia.
În weekend-ul 19 - 21 mai, de Zilele Orașului, în municipiu au avut loc, de asemenea, mai multe recitaluri. Licitaţia pentru selectarea artiştilor a fost câştigată de societatea SC Concert Sound Production, cu prețul de 92.223,94 de lei, fără T.V.A. Adda, Corina, Andreea Bălan şi Connect-R au urcat pe scenă într-o singură seară (DETALII AICI).
În total, în numai două săptămâni, Primăria Ploiești plătește, pentru astfel de evenimente, aproximativ 228.000 de lei, fără TVA, adică peste 50.000 de euro.