Ministerul Dezvoltării a lansat, marți, licitația pentru achiziţiona 40 de tramvaie de 18 m lungime, pentru transportul public de călători din Ploiești, Brăila și Galați.
20 dintre vehiculele achiziționate în baza contractului atribuit prin procedura amintită vor ajunge la Ploiești, iar în celelalte două orașe - câte 10. Valoarea estimată este de 320.000.000 de lei, potrivit anunțului publicat în SICAP, iar termenul limită pentru depunerea ofertelor este 27 februarie.
Lotul pentru Ploiești are o valoare estimată la 160 de milioane de lei, achiziția realizându-se în conformitate cu acordul de parteneriat şi a protocolul de asociere dintre Municipiul Ploiești şi MDRAP.
Printre factorii de evaluare, în anunț se face referire, de exemplu, la perioada de garanție extinsă. Ofertantul trebuie să asigure garanția funcționării tramvaielor minim 350.000 km sau minim 5 ani (care condiție se îndeplinește prima), de la data punerii în exploatare. Garanția se referă la tramvai în ansamblu și la toate componentele acestuia. Numărul minim de ani pentru garanția extinsă, care va fi punctată este de 1 an suplimentar perioadei de garanție obligatorie sau 70.000 km (care condiție se îndeplinește prima), iar numărul maxim este de 5 ani suplimentar perioadei de garanție obligatorie sau 350.000 km (care condiție se îndeplineşte prima).
Tramvaiele vor avea o capacitate de transport totală de cel puțin 68 de călători transportați în picioare și minim 32 transportați pe scaune, din care cel puțin șase locuri vor fi accesibile din low floor.
Anunțul referitor la această procedură vine la aproximativ o lună după ce Ministerul Dezvoltării a lansat și achiziția unui lot de 51 de autobuze electrice, din care nouă vor ajunge la Ploiești, iar restul la Alba Iulia, Buzău și Constanța.
În vara anului trecut, Consiliul Local Ploieşti a aprobat trei proiecte vizând înceheierea unor parteneriate cu Ministerul Dezvoltării, prin care această instituţie se va ocupa de aducerea în municipiu, din fonduri europene, de mijloace de transport public. Protocoalele de colaborare se refereau la cumpărarea a 20 de tramvaie, 20 de troleibuze şi 9 autobuze electrice, urmând ca administraţia locală să contribuie cu o cotă de cofinanţare de 2%.