Monumentul Eroilor Revoluției va fi înlocuit cu o sculptură din marmură de Rușchița, dedicată martirilor ploieșteni din decembrie 1989

Monumentul Eroilor Revoluției
„Lucrarea fără nume”, sculptură realizate de Nicolae Popa în marmură de Rușchița, va fi amplasată în locul noul actualului Monument al Eroilor Revoluției (Sursa foto: Rotary Ploiești)
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Monumentul Eroilor Revoluției, din centrul Ploieștiului, va fi mutat, potrivit unei hotărâri adoptate joi de Consiliul Local Ploiești. Decizia a fost luată deoarece, în loc, va fi montată o sculptură din marmură.

„Se inițiază o reparație istorică. Până acum am onorat memoria martirilor într-o ușoară ipocrizie de arhitectură, în sensul că acest suport de piatră care susține placa pe care sunt înscrise numele eroilor din 1989 este, în fapt, mult mai vechi, iar în anii comunismului a fost un monument care celebra ideologia care a fost combătută de acești eroi la Revoluție. Tabăra de Sculptură Monumentală a primit, la ediția de anul trecut, tema «Sacrificiul Eroilor din decembrie 1989». Au fost atunci patru artiști, a existat o comisie care a selectat lucrarea sculptorului Nicolae Popa, un artist renumit. Este o lucrare executată în marmură de Rușchița și constituie, chiar în acest context al Capitalei Tineretului. Este un omagiu adus de noi martirilor ploieșteni din 1989, cei mai mulți dintre ei tineri. În locul suportului de piatră va apărea un monument nou, evident cu placa pe care sunt numele martirilor”, a declarat viceprimarul municipiului, Daniel Nicodim, în cadrul ședinței CL de joi după-amiază.

Noul monument care va fi amplasat în centrul orașului este „Lucrare fără nume”, realizat de Nicolae Popa, în timp ce Monumentul Eroilor Revoluției va fi mutat la Parcul Municipal Vest.

 

 

Image