Noi amenzi pentru operatorul de salubritate din Ploieşti, date noaptea trecută

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Autorităţile ploieştene continuă verificările nocturne cu privire la activităţile de salubritate din municipiu şi anunţă că au aplicat, în noaptea de joi spre vineri, amenzi de peste 112.000 de lei firmei Rosal.

Într-un comunicat de presă transmis vineri, reprezentanţii Primăriei spun că atât Poliţia Locală cât şi Regia Autonomă de Servicii Publice i-au aplicat sancţiuni operatorului, "pentru nerespectarea programului de colectare a deșeurilor menajere, prevăzut în contractul încheiat cu municipalitatea".

"Primarul Municipiului Ploiești, domnul Adrian Florin Dobre,  a verificat din nou, personal, starea de salubritate a municipiului Ploiești, în cadrul unei acțiuni de control care s-a derulat, noaptea trecută, împreună cu reprezentanți ai Regiei Autonome de Servicii Publice Ploiești și Poliției Locale Ploiești. Astfel, s-au acordat noi amenzi operatorului de salubritate pentru nerespectarea programului de colectare a deșeurilor menajere, prevăzut în contractul încheiat cu municipalitatea. Controalele s-au derulat și de această dată, atât la gospodăriile individuale ale ploieștenilor,  precum și la asociațiile de proprietari. Astfel, inspectorii Regiei Autonome de Servicii Publice Ploiești au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de 10.000 lei, iar echipajele Poliției Locale Ploiești au acordat 41 de amenzi, în valoare totală de 102.500 lei", a anunţat Primăria.

"Străzile vizate de controalele derulate, în cursul nopții trecute, în privința stadiului de ridicare a gunoiului menajer, au fost următoarele: Sabinelor, Vitejilor, Armașilor, Erou Moldoveanu Marian, Găgeni, Cameliei, Rapsodiei – Aleea Romaniței, Aleea Cătinei, strada laurilor, Șoseaua Nordului, Constantin Brezeanu, Baraolt, Sold. Erou Arhip Nicolae, Anotimpului, Aleea Godeanu, Aleea petrochimiștilor, Crizantemelor, Muscel, Vitioarei, G-ral Eremia Grigorescu, Șipote, Minerva, Aleea Strunga, Tribunei, Aleea Zamora, Azuga, Buștenari, Inotești, Păcureți, Pielari, B-dul Petrolului, Arnăuți, Piața Victoriei, Cosminelor, Lăcrămioarei. Reamintim faptul că, primarul Adrian Florin Dobre a declarat ferm că, acțiunile de control nu vor înceta până când nu se va constata că acest serviciu public se desfășoară corespunzător la nivelul municipiului Ploiești", a conchis instituţia.

PE ACEEAŞI TEMĂ:

Scandal privind curăţenia din Ploieşti. Adrian Dobre anunţă amenzi usturătoare pentru Rosal şi strângere de semnături pentru rezilierea contractului

Cristian Ganea, replică la acuzaţiile primarului Ploieştiului: Pentru că şi-a demonstrat incompetenţa, aruncă vina pe viceprimari

Totuşi, e neclar despre ce încălcări de clauze vorbesc autorităţile ploieştene, în condiţiile în care, de peste un an, ridicarea gunoaielor din Ploieşti se face de către Rosal în baza unui contract cu Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară "Parteneriat pentru Managementul Deşeurilor" Prahova.

Image