Proiectul de hotărâre publicat la începutul verii, în transparență decizională, a fost inclus pe ordinea de zi a ședinței CL Ploiești care va avea loc joi după-amiază. Acesta propune aprobarea de noi tarife pentru serviciile conexe prestate de Termo Ploiești, cum ar fi cele pentru diferite verificări, emitere avize, dar și pentru golirea sau umplerea coloanelor de agent termic.
Potrivit documentației atașate proiectului, în elaborarea acestuia și stabilirea propunerilor de tarife s-au avut în vedere manopera medie orară, costurile de transport, cheltuielile cu materialele, cheltuielile specifice închiderii de deviz, cheltuielile indirecte și o rată de profit de 5%.
Legislația în vigoare prevede că, „pentru prestarea unor servicii conexe serviciilor de utilități publice, (...) tarifele se fundamentează pe tipuri de lucrări sau servicii prestate de operatori și se aprobă prin hotărâri ale autorităților deliberative ale unităților administrativ-teritoriale ori, după caz, ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară având ca scop serviciile de utilități publice, în numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale membre”.
Aceste servicii se facturează și se încasează separat de către operatori/operatorii regionali.
Noile tarife propuse la Ploiești:
VIDEO 🎦 CĂLDURĂ PLOIEȘTI. Legislația există, dar nu și o bancă dispusă să împrumute Termo cu banii de gaze