Auditul efectuat de Curtea de Conturi cu privire la cheltuielile efectuate de autorităţile din România în perioada stării de urgenţă scoate la iveală nereguli majore şi preţuri de achiziţie umflate în unele cazuri şi de peste 50 de ori. Un exemplu vine din comuna prahoveană Ariceştii Rahtivani, care a cumărat dezinfectant de la o firmă, la un preţ de 55 de ori mai mare decât cel la care furnizorul achiziţionase produsul.
Administraţia din comuna aflată la marginea Ploieştiului a încheiat, în perioada martie-mai 2020, patru contracte cu un agent economic, prin care a achiziţionat detergenţi pe bază de clor, la un preţ total de aproape 131.000 de lei cu tot cu TVA. Curtea de Conturi susţine că furnizorul obţinuse produsele la preţuri infinit mai mici.
Practic, autorităţile plătiseră 131.000 de lei pe nişte produse care, în realitate, n-ar fi trebuit să coste mai mult de 2.300.
După ce neregula a fost descoperită, Primăria Ariceştii Rahtivani a contactat furnizorul şi a obţinut o factură de stornare, care a avut o valoare de aproape 128.000 de lei.
Iată ce scrie în raportul Curţii de Conturi: "UATC Ariceștii Rahtivani (județul Prahova) - plăți pentru substanțe dezinfectante supraevaluate. În perioada 19.03-13.05.2020, a încheiat cu un agent economic 4 contracte de furnizare prin care s-au achiziționat 200 bidoane a câte 10 litri detergent pe bază de soluție de clor, la prețul de 550 lei/bidon, valoarea totală fiind de 110.000 lei fără tva, respectiv 130.900 lei cu tva, în condițiile în care produsul a fost achiziționat de furnizor la un preț de 10 lei/bidonul de 10 litri (preț fără tva), rezultând un adaos comercial practicat de furnizor de 5.400% în mărime relativă, respectiv 128.520 lei (108.000 lei + 20.520 lei tva) în mărime absolută (față de valoarea de achiziție de 2.380 lei (2.000 lei + 380 lei tva)). În timpul controlului, entitatea controlată a prezentat factura de stornare emisă de furnizor în valoare de 127.925,00 lei, prin care prețul bidonului de 10 litri «Dezinfectant soluție clor» a fost diminuat de la 550 lei/bidon fără tva la 12,50 lei/bidon fără tva".