Oficial Transporturi: Termenul estimativ pentru începerea lucrărilor la centura Bușteni - Azuga este luna martie

centura azuga bușteni și pasaje dn1
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

În următoarea perioadă vor fi demarate noi proiecte pe DN1 - Valea Prahovei. Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Irinel Ionel Scrioșteanu spune că, în câteva luni, ar urma să înceapă șantierul pentru centura Bușteni - Azuga. Până atunci, autoritățile vor să lanseze și licitațiile în vederea realizării mai multor pasaje rutiere și pietonale pe DN1, tot în zona stațiunilor montane.

Scrioșteanu a prezentat planul de bătaie în urma unei vizite de lucru efectuate vineri, pe șantierul centurii Comarnic.

Oficialul spune că începerea lucrărilor la șoseaua ocolitoare Bușteni - Azuga ar putea să înceapă în martie 2025, „termen estimativ”.

Până atunci, mai exact în decembrie, autoritățile vor să lanseze licitațiile pentru construirea pasajelor rutiere Sinaia Sud, Sinaia Nord, Azuga și Predeal, obiective pentru care au fost emise autorizațiile de construire.

În prezent este în pregătire și documentația în vederea demarării licitațiilor pentru realizarea cinci pasaje pietonale doate cu lift și scară rulantă, tot pe DN1 - Valea Prahovei: două la  Comarnic, două la Bușteni și unul la Predeal (str. Panduri). „Toate 5 au Autorizații de Construire obținute și se află în curs de pregătire a documentațiilor pentru demararea licitațiilor pentru execuție lucrări”, a precizat Irinel Ionel Scrioșeanu.

Toate aceste obiective, ca și centura Comarnic, vor avea rol în descongestionarea traficului pe Valea Prahoevi, până la realizarea autostrăzii Ploiești - Comarnic - Brașov.

 

Image