Primarul municipiului Ploieşti, Adrian Dobre, a anunţat astăzi că instituţia a finalizat procedura de depunere a documentaţiei pentru un amplu proiect în domeniul mobilităţii urbane, care vizează construirea unui aşa-zis terminal multimodal lângă Spitalul Judeţean, la pachet cu implementarea unor sisteme inteligente de tarifare şi management al transportului în comun. Obiectivul de investiţii, pentru care instituţia speră să obţină fonduri europene, are o valoare de aproape 10 milioane de euro şi propune mai mult decât o simplă autogară, incluzând şi un sistem de management al transportului, e-ticketing, modernizarea unor staţii TCE, dar şi decontarea unor sisteme de tarifare instalate pe autobuzele deja achiziţionate de municipalitate.
Cunoscut, pe scurt, ca "terminalul Găgeni", proiectul propune în primul rând amenajarea spaţiului de pe strada cu aceslaşi nume, din imediata vecinătate a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, unde urmează să fie construită o clădire, cu birouri administrative şi săli de aşteptare. În acest perimetru vor exista peroane pentru vehiculele de transport public, fie că vorbim despre traseele din interiorul oraşului, fie că vor fi microbuzele care vin din alte localităţi, dar vor exista şi parcări unde, în teorie, navetiştii şi-ar putea lăsa maşinile personale, pentru a-şi continua călătoria spre zona centrală cu ajutorul mijloacelor de transport în comun.
Primăria Ploieşti mai solicită fonduri europene nerambursabile şi pentru modernizarea unor staţii de transport în comun, dar şi pentru decontarea unor cheltuieli proprii care urmează să fie făcute pentru introducerea unor sisteme de e-ticketing pe mijloacele de transport în comun cumpărate în această perioadă.