PLOIEȘTI: Primele 10 troleibuze noi vor fi puse în circulație luni după-amiază

Zece troleibuze noi achiziționate de Ministerul Dezvoltării sunt puse in circulatie la Ploiesti
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Începând de luni, 28 iunie, la Ploiești vor fi puse în circulație primele 10 din lotul de 20 de troleibuze achiziționate pentru municipiu, au anunțat reprezentanții Primăriei.

 

Vehiculele au fost achiziționate de Ministerul Dezvoltării, într-un proiect derulat din fonduri europene, cu o valoare de 47.690.600,00 de lei.

Cele 20 de troleibuze achiziționate pentru municipiul Ploiești vor circula pe traseul 44 (11 vehicule) și pe traseul 202 (9 vehicule). De fapt, noile vehicule ar urma să asigure funcționalitatea la capacitatea de 100% a liniilor existente de troleibuz, cu respectarea orarului curselor, inclusiv la orele de vârf.

Până la sfârșitul lunii iulie, toate cele 20 de troleibuze vor fi funcționale, iar din troleibuzele vechi, cinci vor fi puse în conservare, ca rezervă, a mai anunțat Primăria Ploiești.

Specificații tehnice

Ele sunt produse de firma Solaris şi sunt modelul Trollino 12, acelaşi care se află în uz şi în Budapesta, Sofia, Brno, Cagliari, Kaunas, Napoli, San Remo, dar şi Galaţi, Mediaş şi Baia Mare, conform informaţiilor de pe site-ul companiei.

Troleibuzul are o capacitate de transport de minim 70 pasageri, din care 30 de locuri pe scaune, fiecare vehicul fiind dotat cu sistem de informare a pasagerilor, tracking GPS şi anunţarea staţiei următoare, sistem de climatizare, sistem de supraveghere video, sistem automat de taxare, computer gestiune management trafic, display pentru anunţuri şi reclame, validatoare.

Spre încântarea multor ploieșteni, troleibuzele livrate Ploieștiului sunt vopsite în culorile galben și albastru, aceleași ale echipei Petrolul.

 

 

 

Image