Prefectura Prahova contestă hotărârea privind cedarea Parcului Municipal Vest

Prefectura Prahova contestă hotărârea privind cedarea Parcului Municipal Vest
Prefectura Prahova a cerut revocarea hotărârii adoptate vineri de Consiliul Local Ploieşti privind cedarea Parcului Municipal Vest
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Prefectura Prahova a solicitat revocarea hotărârii privind cedarea Parcului Municipal Vest către Consiliul Judeţean, reclamând că documentul adoptat de Consiliul Local Ploieşti a încălcat Codul administrativ, legislaţia privind spaţiile verzi şi Codul muncii.

Prefectura a transmis marţi o adresă oficială către Consiliul Local Ploieşti, solicitând ca forul legislativ local să reanalizeze şi să revoce hotărârea adoptată pe 10 martie. În caz contrar, Instituţia Prefectului a anunţat că va ataca hotărârea în instanţă, solicitând anularea ei.

Cedarea Parcului Municipal Vest, contestată de Prefectură

În documentul semnat de prfectul Virgiliu Daniel Nanu se arată că hotărârea Consiliului Local a încălcat mai multe prevederi legislative, pornind de la faptul că, potrivit Codului administrativ, pentru transferul de proprietate ar fi trebuit justificată încetarea interesului public local. Mai departe, potrivit Prefecturii, "este interzisă schimbarea destinaţiei, reducerea suprafeţelor ori strămutarea spaţiilor verzi definite de lege", ceea ce înseamnă că hotărârea Consiliului Local a încălcat prevederile Legii 24/2007, privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor.

Instituţia mai susţine că decizia CL a încălcat şi prevederile Constituţiei privind caracterul bunurilor care fac obiectul proprietăţii publice, dar şi prevederile Codului muncii, având în vedere situaţia celor 49 de angajaţi ai Parcului Municipal.

{showtime 234}

Primăria Ploieşti a confirmat, într-un comunicat de presă transmis marţi, că solicitase ca Prefectura să efectueze un control privind legalitatea adoptării hotărârii respective. "Municipiul Ploiești, prin adresa nr. 5113/13.03.2023, a solicitat Instituției Prefectului Prahova să efectueze un control privind legalitatea adoptării HCL 94/2003, în conformitate cu prevederile OUG 57/2019 privind Codul administrativ cu modificările și completările ulterioare. În urma controlului privind legalitatea HCL94/2023, în conformitate cu prevederile art. 255 din OUG 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, Instituția Prefectului Prahova solicită reanalizarea și revocarea acesteia, în caz contrar, hotărârea va fi atacată la instanța de contencios administrativ, solicitându-se anularea acesteia", a transmis Primăria.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Image