Primăria Ploieşti a relansat licitaţia pentru modernizarea cartierului Râfov

Primăria Ploieşti a relansat licitaţia pentru modernizarea cartierului Râfov
Primăria Ploieşti a relansat licitaţia în cadrul proiectului european de regenerare urbană a cartierului Râfov (Foto: schiţă din documentaţia tehnică)
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

MODERNIZARE CARTIERE PLOIESTI Primăria Ploieşti a anunţat joi lansarea unei proceduri de atribuire pentru proiectul european de modernizare a cartierului Râfov, de la periferia municipiului, după ce precedenta licitaţie s-a încheiat fără succes.

Primăria a anunţat într-un comunicat de presă că a inițiat joi procedura simplificată pentru atribuirea contractului de lucrări ce are ca obiect „Regenerare urbană în zona marginalizată a Municipiului Ploiești - Cartier Râfov”. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este fixat pe 21 februarie.

Valoarea estimată a contractului de lucrări amintit este de 19.007.016,00 lei, fără TVA, a mai precizat municipalitatea în comunicat. Precedenta procedură de selecţie pentru desemnarea unui executant, lansată în septembrie, s-a încheiat fără succes. Între timp, valoarea estimată a contractului a fost majorată cu aproximativ 500.000 de lei.

MODERNIZARE CARTIERE PLOIESTI | Fonduri europene pentru cartierul Râfov

MODERNIZARE CARTIERE PLOIESTI Contractul de finanţare a fost semnat în mai 2021, în cadrul Axei 4 din Programul Operaţional Regional 2014-2020, dedicată  sprijinirii dezvoltării urbane durabile.

MODERNIZARE CARTIERE PLOIESTI "Obiectivul general al proiectului de investiții îl reprezintă îmbunătățirea regenerării fizice, economice și sociale a comunității marginalizate din cartierul Râfov, municipiul Ploiești. Pentru atingerea acestui obiectiv general, se are în vedere îndeplinirea a două obiective specifice, și anume:

1. Integrarea socială și culturală a populației cartierului Râfov, prin construirea unui centru multifuncțional cultural/ recreațional și amenajare zonă de recreere, în strada Râfov 20B.
Centrul multifuncțional cultural și recreațional are prevăzută o suprafață totală teren de 4702 mp, din care suprafața construită este de 626 mp (suprafața utilă de 698 mp) și suprafața exterioară recreațională de 4076 mp. Astfel, se vor executa următoarele lucrări:
» construire clădire centru multifuncțional cultural/ recreațional;
» împrejmuire parțială a terenului;
» amenajare teren – traseu de promenadă, piațetă, zonă proiecție aer liber, locuri de joacă și sport aer liber, spații inierbate de mici dimensiuni;
» amenajare parcare exterioară;
» racordare și branșamente utilități;
» gospodărire de apă pentru alimentarea hidranților interiori;
» instalații exterioare alimentare cu apă, canalizare, electrice și irigații;
» iluminat;
» platformă pentru evacuarea deșeurilor.

2. Dezvoltarea comunitară și regenerarea fizică și economică a cartierului Râfov.
Atingerea acestui obiectiv specific se va realiza prin implementarea următorului pachet de măsuri:
» lucrări de reabilitare/modernizare străzi, alei, parcări;
» realizare piste biciclete;
» rețele de apă și canalizare - reabilitarea, modernizarea sau construirea (extinderea) rețelelor de utilități urbane (alimentare cu apă, canalizare);
» instalații electrice - iluminat exterior rutier, alimentarea electrică a sistemului de automatizare și control al sistemului de irigații, instalații de supraveghere de exterior (modernizarea și construirea stațiilor de așteptare călători), canalizație curenți slabi;
» amenajare peisagistică;
» amenajare spații verzi și construire sistem de irigații – implementare sistem de irigații automatizat pentru spațiile verzi;
» dotări și echipamente", se mai arată în comunicatul transmis de Primăria Ploieşti.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Image