După transferul CET Brazi şi al reţelei primare de termoficare, Primăria Ploieşti a preluat acum de la Consiliul Judeţean şi documentaţia pentru modernizarea sistemului, urmând să depună până la finalul acestui an o cerere proprie de finanţare.
Proiectul de modernizare a reţelei primare de termoficare din Ploieşti fusese pregătit şi depus de CJ, în momentul în care instituţia avea în proprietate termocentrala de la Brazi şi conductele care duc agentul termic spre municipiu. De altfel, CJ semnase şi contractul de finanţare şi organizase conferinţa de lansare a proiectului. Cum Consiliul Judeţean a cedat în această toamnă bunurile către Primăria Ploieşti şi municipalitatea şi-a înfiinţat un operator propriu de termoficare, s-a ajuns în situaţia ca proiectul iniţial să rămână, practic, fără obiect. Într-un final, municipalitatea a preluat documentaţia de la CJ şi urmează să depună o nouă cerere de finanţare din fonduri europene, în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.
Consiliul Local Ploieşti a aprobat, într-o şedinţă extraordinară derulată miercuri, documentaţia tehnico-economică aferentă proiectului european.
Proiect de 23 de milioane de euro pentru modernizarea sistemului de termoficare din Ploieşti
Conform hotărârii, valoarea totală a proiectului va fi de 114.753.360 lei cu tot cu TVA, echivalentul a puţin peste 23 de milioane de euro. Din această sumă, finanţarea europeană va fi de 91.273.004 lei, iar Primăria Ploieşti, în calitate de beneficiar, va trebui să suporte 1.862.714 lei contribţie proprie la cheltuielile eligibile şi 21.617.741 lei cheltuieli neeligibile.
"Acest proiect este solicitat de undeva din octombrie şi a fost luat pe 22 decembrie, în contextul în care până pe 31 poate să fie depus. Este preluat pentru că, logic, este mult mai simplu să-l avem de la Consiliul Judeţean. Cu mare fast, pe 30 decembrie 2021, s-au aplaudat pe la CJ că au făcut proiectul acesta pe POIM şi că reabilitează reţeaua termică primară, care are pierderi de 52%. Am preluat proiectul, o să-l depunem în continuare, finanţările noastre sunt 21 de milioane neeligibile. Aşa avea şi eu o întrebare de pus pentru cei care aplaudă. Din 30 decembrie 2021, nu a scos nimeni de la Consiliul Judeţean la licitaţie acest proiect? De maniera încât poate acum aveam un constructor, sau poate parţial o anumită bucată reabilitată şi nu mai aveam pe bucata respectivă pierderi. De mai bine de două luni tot cerem acest proiect. Noi, astăzi, pe data de 28, primindu-l pe 22, e adevărat şi cu o modificare a ghidului, îl modificăm ca să putem să-l depunem noi. El este de un an de zile semnat, dar nici măcar scos la licitaţie", a declarat Andrei Volosevici, primarul municipiului Ploieşti, în timpul şedinţei de miercuri a forului legislativ local.
Fostul proprietar al reţelei, CJ Prahova, obţinuse deja fonduri europene pentru acest obiectiv şi chiar ţinuse pe 26 mai 2022 conferinţa de lansare a proiectului, când conducerea instituţiei anunţa că în scurt timp avea să fie lansată licitaţia pentru proiectare şi execuţie şi estima că un contract ar fi putut fi semnat prin august.
Investiţia vizează modernizarea a 12 kilometri de reţea dublă, adică un total de 24 de kilometri de conducte, dintr-un traseu total de 63 de kilometri lungime pe care îl are reţeaua primară, cuprinzând aproape 150 de kilometri de conducte, asta în condiţiile în care pe multe porţiuni din traseu sunt câte două conducte paralele, pentru tur şi retur, iar pe câteva câte patru.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!