Autorităţile locale au majorat tarifele practicate de SGU Ploieşti pentru procurarea, montarea, demontarea, recondiţionarea şi relocarea de indicatoare rutiere şi mobilier stradal, unele dintre acestea ajungând la valori chiar şi de două ori mai mari faţă de cele anterioare.
Hotărârea, adoptată joi de Consiliul Local Ploieşti, aduce o creştere a multora dintre tarifele practicate de SGU pentru indicatoare rutiere, stâlpi, limitatoare de viteză sau oglinzi stradale, atât pentru procurarea lor, cât şi pentru activităţile de montare, demontare şi recondiţionare.
Tarife noi pentru indicatoare rutiere şi mobilier stradal
Astfel, pentru un indicator rutier, în funcţie de formă şi dimensiuni, noile tarife de procurare sunt între 69,16 lei şi 302,04 lei, în timp ce montajul e tarifat cu 59,79 lei, demontatul cu 52,20 lei, iar relocarea cu 67,12. Prin comparaţie, vechile tarife, aprobate în februarie 2022, erau între 41 şi 210 lei pentru procurare, 55,24 pentru montat şi 25,03 pentru demontat.
Cele mai scumpe vor fi indicatoarele rutiere cu lămpi pe LED, alimentate cu panouri fotovoltaice, achiziţia unei bucăţi urmând să coste aproape 1.235 de lei. Acestea nu erau prevăzute în precedenta listă de tarife a SGU. În schimb, pentru panouri rutiere, preţul a crescut de la 325 la peste 571 de lei.
Pentru stâlpi ornamentali reflectorizanţi, noile tarife sunt de 278,05 lei pentru procurare, 94,75 pentru montare, 52,50 pentru demontare şi 102,06 pentru relocare. Prin comparaţie, cele vechi erau de 108,55 lei pentru furnizare, 80,49 pentru montare şi 35,88 pentru demontare. Sunt şi câteva tarife care scad, de exemplu pentru limitatoarele de viteză liniare şi pentru stâlpi metalici de delimitare a accesului.
Pentru recondiţionarea de indicatoare rutiere sau de stâlpi, tarifele practicate de SGU au crescut, conform hotărârii adoptate în această săptămână de Consiliul Local Ploieşti, de la aproximativ 28 de lei până la aproape 62 de lei.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!