Primăria Ploieşti vrea credit fără dobândă de la Trezorerie pentru mai multe proiecte de investiţii

Andrei Volosevici Primaria Ploiesti
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Primarul Andrei Volosevici a anunţat luni că administraţia locală intenţionează să trimită solicitări pentru împrumuturi în condiţii avantajoase, de la Trezorerie, prin care să finanţeze proiecte de investiţii.

Unul dintre proiectele propuse pentru a fi realizate din această sursă vizează modernizarea Bulevardului Independenţei, pornind imediat din faţa Gării de Sud şi până la intersecţia cu strada Maramureş, din vecinătatea aşa-zisei Poşte Centrale. „În momentul acesta, avem posibilitatea legală să ne împrumutăm la Trezorerie fără dobândă, ceea ce intenţionăm să facem pentru activităţi de investiţii. Bulevardul Independenţei va intra într-o lucrare mare de investiţii, care include toată zona din dreptul Gării de Sud, cu giratoriul şi staţiile de autobuze şi troleibuze, şi tot tronsonul, până la Poştă. Probabil că foarte rapid vom reuşi să intrăm în refacere la nivel de iluminat, exact cum este la trecerea de pietoni de la Conpet, unde este un sistem pe led-uri, pe care vrem să-l extindem pe tot bulevardul, până la Poştă. Sursa financiară este cea pe care v-am spus-o, iar Primăria are această posibilitate”, a declarat primarul Andrei Volosevici, argumentând că nu există temeri legate de o eventuală depăşire a pragului de îndatorare.

O altă lucrare pentru care ar putea fi solicitate fonduri de la Trezorerie vizează modernizarea străzii Mihai Bravu şi scoaterea tronsoanelor de şină de tramvai rămase, iar autorităţile iau în calcul şi varianta de a finanţa de aici şi lucrările necesare în şcoli în vederea respectării scenariilor de incendiu, în eventualitatea în care nu vor putea fi făcute trageri dintr-un credit mai vechi pentru acest obiectiv.

Image