Primăria Ploieşti vrea să interzică parcarea autoutilitarelor de marfă în interiorul oraşului

Primăria Ploieşti vrea să interzică parcarea autoutilitarelor de marfă în interiorul oraşului
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un proiect de hotărâre iniţiat de primarul Andrei Volosevici propune interzicerea accesului autoutilitarelor de marfă şi a remorcilor şi semiremorcilor în parcările condominiale din Ploieşti. Sunt prevăzute cinci zone unde aceste vehicule ar putea fi duse, iar cei care le încalcă riscă amenzi de până la 2.500 de lei.

"Se interzice parcarea autoutilitarelor (autovehicul transport marfă), inclusiv vehiculele care intră încategoria remorcă/semiremorcă, în parcările de reşedinţă şi de domiciliu din municipiul Ploieşti, precum şi pe partea carosabilă" prevede primul articol al unui proiect de hotărâre de Consiliu Local propus în Ploieşti. Documentul a fost publicat recent pe pagina de internet a municipalităţii, ploiesti.ro, urmând să stea în dezbatere publică probabil până spre sfârşitul lui iunie. Prin autoutilitară se înţelege, în sensul prezentului proiect, vehicul din categoria N1, N2 sau N3, cu minim patru roţi şi o viteză maximă prevăzută mai mare de 25 km/h, conceput şi construit pentru transportul de mărfuri şi care poate tracta o remorcă.

Proiectul de hotărâre prevede cinci zone în care aceste vehicule ar putea fi lăsate:
1. Bulevardul Petrolului, pe tronsonul de la Liceul de Chimie până la Rafinăria Astra, paralel cu trotuarul;
2. Parcarea cu dele de lângă conducta de termoficare din cartierul Vest;
3. În spatele depoului de troleibuze situat pe Gheorghe Grigore Cantacuzino, cu drum de acces între Coca-Cola şi depou;
4. Strada Mihai Bravu - zona industrială UZTEL, pe prima bandă de circulaţie;
5. Strada Stindardului, inclusiv parcarea pentru microbuze şi autobuze.

Dacă proiectul de hotărâre pus în dezbatere va fi aprobat, aducerea acestor vehicule în parcările din zonele de blocuri sau case va putea fi sancţionată contravenţional cu amenzi între 1.500 şi 2.500 de lei.

Primarul municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, iniţiatorul proiectului de hotărâre, a explicat în documentaţia însoţitoare că măsura e propusă pentru a elibera locurile din parcările rezidenţiale ocupate în prezent de maşinile de marfă, mai ales că, de cele mai multe ori, acestea au un gabarit mai mare decât un autoturism standard şi ocupă mai multe locuri sau limitează vizibilitatea.

După publicarea proiectului spre dezbatere, un cititor "Telegrama" a semnalat mai multe posibile scăpări, reclamând că şoferii care au maşini de tip "Papuc", Loganuri MCV sau Dustere încadrate ca autoutilitare ar ajunge, practic, în aceeaşi oală cu cei care au dube mari şi fac transport de marfă. Acesta se mai întreabă şi cum va putea fi asigurată paza remorcilor sau semiremorcilor odată duse în cele cinci zone menţionate în proiect. Un alt lucru care ar merita dezbătut se leagă de vehiculele mari care nu sunt folosite pentru transport de marfă, ci în scop recreaţional, de exemplu rulote, autorulote sau autoutilitare convertite în rulote, întrebarea fiind dacă acestea se vor supune sau nu aceleiaşi reguli. În aceeaşi idee, mai merită observat şi faptul că sancţiunile par inspirate din amenzile pentru persoane juridice prevăzute în alte hotărâri, deşi nu toate autoutilitarele sunt deţinute de persoane juridice şi nu toate autoutilitarele sunt folosite pentru transport de marfă contra-cost.

Image