Transport Călători Express Ploieşti a câştigat joi un litigiu cu Primăria şi trebuie să primească de la bugetul local suma de 11 milioane de lei, reprezentând TVA-ul aferent subvenţiilor din perioada 2009-2010. Este vorba despre taxele pe care Primăria nu le plătise la momentul respectiv către fosta regie de transport public, care, mai departe, nu a avut de unde să le vireze la stat, motiv pentru care operatorul a pierdut la rândul său un proces cu ANAF-ul şi s-a ales cu o datorie care nici până în ziua de azi n-a fost stinsă.
Când vorbim, astăzi, despre eşalonarea datoriei pe care TCE o are către bugetul de stat, ne referim la o sumă care, conform unei sentinţe definitive date acum câţiva ani, nu fusese plătită de operator către ANAF, reprezentând TVA-ul aferent subvenţiilor de la bugetul local din perioada 2009-2010, sumă pe care TCE nici măcar n-o primise la vremea respectivă. La momentul respectiv, autorităţile explicau că, în viziunea lor, era vorba nu neapărat despre o subvenţie, cât despre o formă de ajutor social, care nu suportă TVA. Explicaţia nu a fost acceptată de instanţă, iar între timp, după ce au pierdut procesul cu ANAF, reprezentanţii TCE s-au îndreptat la rândul lor împotriva administraţiei locale, argumentând că Primăria, când a virat subvenţiile pentru anumite categorii de călători, precum pensionarii sau veteranii de război, ar fi trebuit să plătească şi TVA-ul. Cererea a fost admisă de Curtea de Apel Ploieşti, sentinţa definitivă în dosarzul dintre TCE şi Primărie fiind dată joi şi obligând administraţia ploieşteană să plătească suma de 11 milioane de lei către TCE, aferentă TVA-ului neîncasat din perioada 2009-2010.
"Aşteptăm să primim dispozitivul sentinţei. Ea este executorie. Vom avea discuţii cu reprezentanţii Primăriei Ploieşti", a răspuns pentru Telegrama directorul TCE Ploieşti, Alexandri Nicolae, întrebat când se aşteaptă ca această sumă să fie virată. Anterior, acesta anunţase că societatea mai are la rândul său de achitat către ANAF, tot pentru celebrul TVA de acum aproape zece ani, circa 10 milioane de lei.
Câştigarea acum a acestui proces cu Primăria ar putea reprezenta o importantă gură de aer pentru firma de transport public, care nu traversează o perioadă deloc fericită din punct de vedere financiar, în contextul în care situaţia s-a agravat tocmai în urma litigiului cu ANAF-ul.
CITIŢI ŞI:
VIDEO | Adrian Dobre, despre blocajul de la TCE Ploieşti: Primăria nu a avut nicio restanţă, managerul trebuia să-şi asigure obligaţiile fiscale
Alexandri Nicolae: "Nu ştiam că primarul Dobre e atât de mincinos... credeam că e doar incompetent"
Sentinţa dată în această săptămână de Curtea de Apel Ploieşti vine într-un moment în care conducerea TCE şi cea a Primăriei se acuză reciporc de pierderea acordului de eşalonare la ANAF, ca urmare a neplăţii unor dări în luna decembrie.