Primăria Ploieşti vrea 10 milioane de euro pentru "regenerarea urbană" a două cartiere mărginaşe

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Autorităţile ploieştene depun deouă cereri de finanţare de la Uniunea Europeană pentru proiecte de "regenerare urbană" a unor zone defavorizate, vizând cartierele Râfov şi Pictor Rosenthal. Conceptul de regenerare a zonelor marginalizate are o axă de finanţare special dedicată în actuala sesune de la UE, iar reprezentanţii Primăriei Ploieşti speră să realizeze investiţii de peste 45 de milioane de lei, echivalentul a aproape 10 milioane de euro, din care contribuţia proprie a beneficiarului abia depăşeşte un milion de lei. Separat, pentru un alt cartier periferic, Bereasca, autorităţile au aprobat recent un proiect de construire de locuinţe sociale.

Consiliul Local, forul legislativ al Ploieştiului, a aprobat zilele trecute cele trei proiecte de hotărâre, cu menţiunea că două dintre ele, cele de "regenerare urbană", sunt propuse pentru atragerea de fonduri europene, iar pentru cartierul social din Bereasca se caută alte variante de finanţare, inclusiv de la Ministerul Dezvoltării. Pentru cartierul Râfov, studiul de fezabilitate indică o valoare cu tot cu TVA estimată la 22,77 milioane de lei, cu o cofinanţare proprie pentru cheltuielile eligibile de 551.000 de lei. Studiul de fezabilitate vorbeşte, printre altele, despre construirea unui centru multifuncţional cu o amprentă de 626 de metri pătraţi, amenajarea unui loc de joacă, lucrări la reţelele subterane şi reţele electrice şi modernizarea mai multor străzi şi alei. Studiul cuprinde străzile Corlăteşti, Uzinei, Atelierului, Târgului, Traian Săvulescu, Pieţii, Râfov, Trenului, Lanului, Islazului şi Ogorului.

În Pictor Rosenthal, proiectul are o valoare similară, de aproape 22,7 milioane de lei şi o contribuţie proprie la cheltuielile eligibile etsimată la aproape 554.000 de lei. Aici, studiul de fezabilitate aprobat de Consiliul Local propune amenajarea unui loc de joacă, introducerea reţelelor de utilităţi şi refacerea platformelor rutiere. Documentul include străzileŢesătorilor, Spicului, Inului, Mugurilor, Toporaşi, Chilia, Mălinului, Pictor Rosenthal, Puţul cu apă rece, Calabreaza, Ulmului, Ruginoasa, Freamătului, Steluţelor, Stupilor, Voila, Boian, Albişor, Berceni şi Româneşti şi intrările Pârâului, Cătunu şi Moara Nouă.

Tot la capitolul cartiere periferice ale Ploieştiului, Consiliul Local a aprobat în aceeaşi şedinţă un proiect de hotărâre care vizează construirea de locuinţe sociale în cartierul Bereasca, pe strada Lucernei, pe un teren primit la schimb de municipalitate acum vreo şase ani. Studiul de fezabilitate indică o valoare totală de circa 8,5 milioane de lei, vorbind despre realizarea a peste 200 de loturi de teren.

Image