Primarii marilor orașe, îngrijorați de situația bugetului pe 2019

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Premierul Viorica Dăncilă și ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, sunt chemați să dea explicați, în fața primarilor de municipii, pe tema bugetului pe 2019. Edilii își exprimă de mai multă vreme îngrijorarea cu privire la banii care vor ajunge în teritoriu, în acest an, și se tem ca nu cumva cotele vehiculate în ultimele săptămâni să se regăsească, într-adevăr, în Legea bugetului. De asemenea, primarii mari reclamă faptul că numeroasele lor solicitări pe marginea acestui subiect, adresate guvernanților, au rămas fără răspuns.

"În semestrul II din anul 2018, dar şi în luna ianuarie a anului 2019, AMR v-a solicitat în mod repetat demararea procesului de consultare a structurilor asociative, pentru identificarea unei soluții privind finanțarea administrației publice locale în anul 2019, conform Programului de Guvernare 2018-2020, dar și promisiunilor anterioare ale Guvernului.

Este pentru prima oară în istoria AMR când solicitările noastre de dialog adresate Guvernului României, pe teme care privesc în mod direct funcționarea administrației publice locale sunt refuzate , astfel încât la niciuna din cererile transmise nu s-a primit vreun răspuns, de orice natură, de la echipa guvernamentală.

Ne aflăm acum la sfârșitul lunii ianuarie 2019, fără să avem în dezbatere publică un proiect de Lege a bugetului de stat pe anul 2019, deși, aflăm din presă că Guvernul va adopta acest proiect până joi, 31 ianuarie a.c.

Tot din surse neoficiale sunt și speculaţiile referitoare la cotele din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărei UAT, ce urmează să fie alocate prin Legea bugetului de stat pe anul 2019 :

- 20% la bugetul local al judeţului;

- 45-50% la bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor pe al căror teritoriu îşi desfăşoară activitatea plătitorii de impozit pe venit, față de procentul de 60% solicitat de structurile asociative.

- 30-35% pentru echilibrarea bugetelor locale, față de procentul de 20% solicitat.

Dincolo de gravitatea cuantumului procentelor vehiculate în presă, care nu corespund în niciun caz celor solicitate de reprezentanții administrației publice locale, considerăm, stimată doamnă prim-ministru, că structurile asociative ale administrației publice locale ar trebui să primească informațiile care privesc bugetele locale în următorii ani, direct de la sursă și că, mai mult decât atât, acestea ar trebui să fie cel mai important partener de dialog al Guvernului, atunci când în discuție sunt finanțele publice locale", au transmis reprezentanții Asociației Municipiilor din România, for din care fac parte și doi primari prahoveni: Adrian Dobre, primarul municipiului Ploiești, și Horia Tiseanu, primarul municipiului Câmpina.

Pentru că, la acest moment, nu există nicio informație oficială privind fundamentarea bugetelor locale în cadrul Legii bugetului de stat pe anul 2019, edilii marilor orașe i-au solicitat premierului să particip, marți, la ședința Comitetului Director al AMR, pentru discutarea cotelor din impozitul pe venit ce urmează a fi alocate unităților administrativ-teritoriale și a alocărilor bugetare de care depinde dezvoltarea comunităților urbane în următorii ani.

Sursa foto: amr.ro

 

Image