Administraţia ploieşteană a efectuat recent demersurile pentru dobândirea mai multor terenuri aflate în proprietate privată, necesare pentru proiectul european de creare a unei noi legături rutiere între Gara de Sud şi Gara de Vest. Exproprierile vizează, conform documentaţiei, mai multe terenuri de la CFR, UZUC şi din zona fostei rafinării Columbia.
Împărţit în două etape, obiectivul de investiţii îşi propune atragerea de fonduri europene, prin axa dedicată mobilităţii urbane, pentru crearea unei noi şosele, plus reconfigurarea substanţială a zonelor din faţa celor două staţii CF, la Gara de Vest, spre exemplu, urmând să apară o parcare foarte mare, plus un giratoriu ceva mai departe, la intersecţia străzilor Domnişori şi Libertăţii. Exproprierile fuseseră aprobate încă din toamna lui 2018, însă au fost duse la îndeplinire recent, ceea ce i-a făcut pe mai mulţi consilieri de la PSD să îl critice pe primarul Dobre, acuzându-l că, într-o perioadă în care bugetul local nu arată spectaculos, s-a apucat de aceste cheltuieli. "Îl îmbogăţim pe Ioan Niculae", a reclamat chiar unul dintre consilieri, cu referire la o parte dintre terenurile existente pe viitorul traseu, în zona fostei rafinării Columbia, cu toate că, dacă e să fim ceva mai stricţi, e greu să mai îmbogăţeşti un miliardar care a dominat ani la rând clasamentele celor mai avuţi români. Oficial, pe lista de exproprieri s-au mai aflat terenuri de la CFR sau UZUC.
Primarul Adrian Dobre a răspuns criticilor, explicând că proiectul european va aduce o finanţare uriaşă în Ploieşti şi că exproprierile sunt considerate cheltuieli eligibile, ceea ce înseamnă că sunt făcute de Primărie în prima etapă, da ulterior banii sunt recuperaţi, deşi edilul n-a reuşit să ofere un termen exact pentru decont.