Autorităţile ploieştene sunt aproape de contractarea a două credite bancare, cu o valoare însumată de 28 de milioane de lei, necesare pentru finanţarea unor proiecte de modernizare şi pentru asigurarea cofinanţării la mai multe proiecte europene.
După aprobarea dată în ianuarie pentru începerea procedurilor de selecţie, Consiliul Local Ploieşti e convocat în şedinţă luni, pentru a desemna persoanele din aparatul de specialitate al Primăriei abilitate să semneze contractele de credit şi cele de garanţii. Împrumuturile urmează să fie contractate de la CEC Bank, iar documentele, conform proiectului pus luni în dezbatere, vor fi semnate de primarul Andrei Volosevici şi de şefii din Direcţia Economică şi Direcţia Administraţie Publică, Juridic, Achiziţii, cu diferenţa că la unul dintre credite va semna Direcţia Tehnică, iar la celălalt Direcţia Relaţii Internaţionale. Dar asta e mai puţin important. Mult mai important este ce se va întâmpla cu banii împrumutaţi.
Cofinanţări la proiecte europene
Conform listei cu obiectivele finanţabile aprobate în ianuartie 2021 de Consiliul Local, creditul bancar în valoare de 10 milioane de lei va fi folosit pentru asigurarea cotei proprii de finanţare la o serie de proiecte europene. Aproape 6,7 milioane de lei ar urma să meargă către proiectul de modernizare a străzii Gheorghe Grigore Cantacuzino, cu tot cu lărgirea la patru benzi din zona Podul Înalt şi amenajarea unui terminal în zona actualului depou de troleibuze. Întregul proiect european e estimat la 65,7 milioane de lei.
Pe listă se mai află noua legătură rutieră dintre Gara de Vest şi Gara de Sud, proiect estimat la 93,3 milioane de lei în prima etapă şi pentru care Primăria solicită aproape 1,4 milioane din acest credit; cota parte a municipalităţii la achiziţia de troleibuze, cu o sumă de 720.000 de lei solicitată din credit; construirea terminalului multimodal de lângă Spitalul Judeţean, cu 652.000 de lei solicitate din credit, la un proiect de 98,1 milioane; şi proiectul de regenerare a cartierului Pictor Rosenthal, estimat la o valoare totală de 22,7 milioane şi pentru cofinanţarea căruia Primăria aşteaptă 544.000 de lei din credit.
18 milioane pentru investiţii
Separat, municipalitatea mai ia un împrumut, de data asta de 18 milioane de lei, pentru finanţarea unor investiţii. Lista cuprinde trei proiecte, dedicate infrastructurii rutiere, sociale şi de educaţie.
Este vorba despre restaurarea faţadei şi acoperişului la Colegiul "I.L. Caragiale", proiect estimat la 8,2 milioane de lei; extinderea capacităţii de cazare la căminul de bătrâni de pe strada Cosminele, cu aproape 5 milioane solicitate din credit; şi prelungirea străzii Laboratorului, încât să lege Bulevardul Republicii şi strada Gheorghe Grigore Cantacuzino, ieşind fix în dreptul terminalului din zona Podul Înalt despre care vorbeam mai devreme, străpungere evaluată la aproape 4,8 milioane de lei.
În ianuarie, în momentul în care Consiliul Local şi-a dat acordul pentru contractarea acestor finanţări rambursabile, primarul municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, argumenta că bugetul propriu nu ar fi putut asigura în întregime cotele de cofinanţare la proiectele europene depuse în mandatul trecut, decât prin sacrificarea alocărilor pentru servicii publice. Aceeaşi situaţie este valabilă, evident, şi pentru investiţiile noi din secţiune de dezvoltare a bugetului Ploieştiului.