Patru cereri pentru finanțări totale de aproximativ 10 milioane de euro au fost depuse de Primăria Ploiești, prin PNRR. Fondurile sunt solicitate pentru proiecte destinate Spitalului Municipal și Spitalului de Pediatrie Ploiești.
„Aprobarea și implementarea acestor inițiative ale municipalității ploieștene vor conduce la dotarea infrastructurii medicale din Spitalul de Pediatrie Ploiești și Spitalul Municipal Ploiești, unități aflate în administrarea Primăriei Municipiului Ploiești.
Cererile au fost depuse pentru două capitole de investiții distincte din cadrul programului național amintit și vizează direct modernizarea și dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești.
Astfel, pentru investiția specifică: I2.4. Echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale s-au depus doua proiecte:
> Proiectul «Reducerea riscului de infecții nosocomiale în Spitalul de Pediatrie Ploiești»;
> Proiectul «Reducerea riscului de infecții nosocomiale în Spitalul Municipal Ploiești».
De asemenea, pentru investiția specifică I1.3 Unități de asistență medicală ambulatorie, s-au depus două proiecte:
> Proiectul «Reabilitarea, modernizarea și dotarea infrastructurii ambulatorii existente din Spitalul de Pediatrie Ploiești»;
> Proiectul «Reabilitarea, modernizarea și dotarea infrastructurii ambulatorii existente din Spitalul Municipal Ploiești»”, au anunțat reprezentanții Primăriei Ploiești.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!