Primăria Ploiești a relansat acuzații împotriva CJ Prahova, după ce ședința AGA a ADI Termo Prahova nu a putut avea loc nici luni, după alte trei amânări. Motivul a fost lipsa de cvorum ca urmare a neprezentării reprezentanților Consiliului Județean, potrivit municipalității.
“Pentru a patra oară consecutiv, reprezentanții Consiliului Județean în A.G.A a A.D.I. Termo Prahova nu s-au prezentat, nici astăzi, la ședința similară programată, statutar, a se desfășura în regim de urgență, în vederea demarării procedurilor legale privind asigurarea apei calde pentru ploieșteni.
De mai bine de o lună și jumătate, ploieștenii nu au apă caldă, în urma rezilierii contractului nr. 185/7/09.05.2022 de delegare prin concesiune a gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică în municipiul Ploiești, în sistem centralizat, reziliere ce a fost dispusă, unilateral, de către membrii Consiliului Județean Prahova, desemnați în A.G.A. a A.D.I. Termo Prahova”, se arată în comunicatul Primăriei Ploiești.
Administrația locală precizează că, în situația de față, “conform prevederilor art. 33 alin. (2) și (3) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, autoritățile administrației publice locale, în speță ADI Termo Prahova, adoptă, în maxim 30 de zile, hotărârile necesare pentru asigurarea furnizării/prestării serviciilor/activităților de utilități publice în oricare dintre aceste situații:
alin. 2) - a) revocarea, abrogarea, anularea sau încetarea în orice alt mod al efectelor hotărârii de dare în administrare;
- b) încetarea înainte de termen a contractului de delegare a gestiunii;
- c) neacordarea, retragerea sau încetarea valabilității licenței.
Acest fapt este susținut și de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, prin adresa nr. 139678/02.09.2022, adresată ADI Termo Prahova, singura instituție care poate demara o nouă procedură pentru un nou operator.
Municipalitatea ploieșteană este nevoită să solicite, din nou, ADI Termo Prahova, pentru a cincea oară consecutiv, reluarea procedurii de convocare a Adunării Generale a Acționarilor (A.G.A.) a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (A.D.I.) Termo Prahova, în vederea demarării procedurilor legale privind asigurarea apei calde pentru ploieșteni.
Acest demers vine ca urmare a faptului că, reprezentanții Consiliului Județean Prahova în A.G.A a A.D.I. Termo Prahova nu s-au prezentat, nici astăzi, la ședința similară programată, statutar, a se desfășura în regim de urgență, în contextul amintit mai sus”, se mai arată în comunicatul Primăriei Ploiești.
Din AGA a ADI Termo Prahova fac parte patru reprezentanți ai Consiliului Județean Prahova și trei reprezentați ai Consiliului Local Ploiești care, precizează sursa citată, „au fost prezenți la fiecare ședință, dar nu s-a întrunit cvorumul necesar pentru a se o lua o decizie în acest sens”.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!