Primăria Ploiești caută proiectant pentru noua instalație de nocturnă de pe “Ilie Oană”

nocturnă ilie oană
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Primăria Ploiești lansează procedura de achiziție a serviciilor de proiectare și asistență tehnică pentru lucrările de reabilitare a instalației de nocturnă de pe Stadionul “Ilie Oană”.

 

Valoarea estimată a acestei achiziții este de 17.000 de lei, fără TVA. Întocmirea documentației este primul pas în vederea implementării proiectului care ar putea însemna o investiție de peste 3 milioane de lei.

În vara anului trecut, Consiliul Local Ploiești a adoptat încheierea unui parteneriat cu CJ Prahova, în vederea reabilitării nocturnei. Conform acestuia, contribuția de la bugetul local ar urma să  fie de 500.000 de lei, la care se adaugă, de la județ, aproape 2,7 milioane de lei.

Conform documentelor oficiale prezentate de Primărie, actuala instalaţie de nocturnă de pe “Ilie Oană” este uzată din punct de vedere fizic şi moral, are un consum de energie foarte mare şi nu mai respectă cerinţele actuale FRF şi UEFA privind nivelul de iluminare al terenului.

 Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Image