Primăria Ploiești vrea un nou împrumut de la Trezorerie, pentru asigurarea cofinanțărilor la mai multe proiecte europene

Primăria Ploiești vrea un nou împrumut de la Trezorerie, pentru asigurarea cofinanțărilor la mai multe proiecte europene
Autoritățile din Ploiești vor un nou împrumut de la Trezorerie, în valoare de 7,5 milioane de lei, pentru cofinanțarea unor proiecte europene (Foto: Telegrama)
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Autoritățile din Ploiești vor să contracteze un împrumut în condiții avantajoase de la Trezorerie, în valoare de 7,5 milioane de lei, pentru a asigura cofinanțarea unor proiecte europene. Decizia, aprobată marți de Consiliul Local, vine după ce și în primăvară fusese aprobată contractarea unui împrumut de aceeași valoare.

Forul legislativ ploieștean a decis, în ședința extraordinară derulată marți, contractarea unui nou credit, cu o valoare de 7,5 milioane de lei. Măsura a fost luată în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 24 din 2023, adoptată recent, care le permite autorităților locale din România să contracteze împrumuturi suplimentare pentru cofinanțarea proiectelor europene. Astfel, în cazul Ploieștiului, autoritățile solicitaseră deja un împrumut în luna mai, în valoare de 7,5 milioane, iar acum vor mai solicita unul, după ce plafonul a fost mutat, prin OUG, la 15 milioane.

În primul caz, creditul fusese solicitat pentru a asigura cota de cofinanţare care îi revine administraţiei locale la proiectele de eficientizare energetică a unor blocuri din fonduri europene, împărţite în patru loturi, care includ peste 20 de imobile, situate pe Bulevardul Republicii şi străzile învecinate. Acum, cel de-al doilea împrumut solicitat de la Trezorerie ar urma să fie folosit pentru acoperirea parțială a sumelor cu care municipalitatea trebuie să contribuie la mai multe proiecte europene.

Pe listă se află cele două proiecte de modernizare a iluminatului public, de-a lungul traseelor 101 și 102, achiziția de autobuze derulată prin Ministerul Dezvoltării, regenerarea urbană a cartierului Râfov, extinderea canalizării și realizarea de branșamente în cartierul Mimiu, asfaltarea străzilor din același cartier și eficientizarea energetică a unor blocuri, incluse în lotul 2 din portofoliul depus în actuala sesiune de finanțare.

Primăria Ploiești vrea un împrumut de la Trezorerie pentru susţinerea unor proiecte europene de eficientizare energetică

Conform ordonanței amintite, aceste împrumuturi trebuie solicitate până la 1 august și urmează să aibă o perioadă de rambursare între 1 și 5 ani, cu posibilitatea rambursării anticipate, parțial sau integral.

Creșterea plafoanelor a fost decisă pentru a încuraja atragerea de fonduri europene și finalizarea proiectelor depuse în actuala sesiune, precum și evitarea unor blocaje sau a unor penalizări ca urmare a întârzierii proiectelor. La nivel național, suma maximă disponibilă pentru aceste împrumuturi prin Trezorerie a fost stabilită la un miliard de lei.

Image