Primăria Ploiești vrea un parteneriat cu Termo pentru amplasarea a 45 de stații de încărcare a mașinilor electrice, din fonduri europene

Primăria Ploiești vrea un parteneriat cu Termo pentru amplasarea a 45 de stații de încărcare a mașinilor electrice, din fonduri europene
Primăria Ploiești pregătește un parteneriat cu Termo pentru instalarea și exploatarea a 45 de stații de încărcare a vehiculelor electrice, din fonduri europene (Foto: Arhiva Telegrama)
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Primăria Ploiești pregătește un parteneriat cu Termo pentru instalarea și exploatarea a 45 de stații de încărcare a vehiculelor electrice, din fonduri europene, printr-un proiect PNRR.

Proiectul de hotărâre privind cooperarea dintre administrația locală și Termo Ploiești, operatorul de termoficare din subordinea municipalității, urmează să fie dezbătut marți de Consiliul Local, într-o ședință extraordinară programată de la ora 14.00.

Parteneriatul urmărește instalarea a 45 de stații de încărcare a vehiculelor electrice. Termo ar urma să se ocupe de acest lucru, dar și de exploatarea stațiilor de încărcare, iar Primăria va pune la dispoziția operatorului terenurile necesare, potrivit prevederilor protocolului. Decizia de colaborare cu Termo a fost luată de Primărie pentru reducerea costurilor, urmând ca stațiile să fie alimentate cu energie electrică de la punctele termice din municipiu.

Parteneriat între Primărie și Termo Ploiești pentru stații electrice, din fonduri europene

Finanțarea va fi asigurată din fonduri europene, printr-un proiect depus deja de Primăria Ploiești în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, pentru care a fost semnat și un contract de finanțare, în noiembrie 2022, potrivit datelor publicate de administrația ploieșteană.

Operatorul municipal de termoficare ar urma să fie implicat în parteneriat pentru realizarea obiectivelor comun de mediu și „stabilirea unui cadru general de colaborare între părți, în scopul derulării unor acțiuni comune în interesul și pentru cetățenii municipiului”, conform datelor din protocolul de colaborare publicat pe pagina de internet a Primăriei Ploiești. El se va ocupa de realizarea documentațiilor pentru amplasarea celor 45 de stații, de lucrările propriu-zise, de racordarea și ulterior de exploatarea lor.

Amplasamentele pentru cele 45 de stații achiziționate din fonduri europene au fost deja decise de către administrația din Ploiești. „În vederea reducerii costurilor cu lucrările de alimentare a stațiilor electrice și având în vedere deficitul de putere al rețelelor electrice din Municipiul Ploiești, a fost identificată soluția de alimentare cu energie electrică din Punctele Termice aparținând operatorului serviciului de termoficare. Toate aceste puncte termice au o rezervă de putere suficientă pentru alimentarea stațiilor de reîncărcare pentru vehiculele electrice”, se explică în referatul de aprobare care însoțește proiectul de hotărâre de consiliu, semnat de primarul Andrei Volosevici.

„Aceste infrastructuri vor fi puse la dispoziția utilizatorilor interesați în mod deschis, transparent și nediscriminatoriu, gratuit sau la un cost care va acoperi o fracție modică din costurile de întreținere și mentenanță pentru a asigura funcționarea lor și nu vor fi generatoare de profit”, se mai prevede în document.

Image