Noua conducere a Primăriei Ploiești se confruntă cu probleme și în privința implementării proiectului de modernizare a cartierului Pictor Rosenthal. Primarul Mihai Polițeanu susține că au fost identificate erori de proiectare și de execuție.
Locuitorii cartierului au fost cei care au reclamat problemele. Potrivit lui Polițeanu, este vorba despre „erori de proiectare care au dus la distrugeri de spațiu verde sau piste de biciclete care treceau prin copaci și stâlpi de electricitate, erori de execuție privind asfaltarea sau prăbușiri ale șirului de borduri, blocarea lucrărilor de dispute privind demontarea unor țevi de gaze nefolosite”.
Investiţii în cartierul “Pictor Rosenthal”, prin Programul Regional Sud Muntenia 2021-2027
„M-am întâlnit cu proiectantul, constructorul, dirigintele de șantier și am dispus următoarele:
• Urgentarea lucrărilor și finalizarea în termen a lucrărilor, ceea ce înseamnă un ritm de lucru mai alert, fără întreruperi nenecesare.
• Verificare riguroasă a lucrărilor de către diriginții de șantier și recepția doar după corectarea erorilor de execuție;
• Stabilirea soluției tehnice pentru canalizarea pe strada Voila;
• Rezolvarea blocajului cu privire la țeava de gaze a Distrigaz”, a adăugat edilul.