Primăria Blejoi a publicat, joi, primele imagini din proiectul viitorului bazin de înot.
Bazinul va fi construit la standarde internaționale și va fi, cu prioritate, la dispoziția locuitorilor din comună, dar va găzdui, totodată, și concursuri, drept urmare noile dotări vor așeza localitatea prahoveană pe lista celor care vor putea organiza competiții de înot.
“Unul dintre proiectele importante ale comunei noastre este construcția bazinului de înot. Suntem în faza în care ne ocupăm de documentația obligatorie - avize, studii și alte proceduri. Bazinul va respecta toate standardele internaționale și va avea multiple facilități. Va fi la dispoziția locuitorilor comunei, dar vom putea găzdui și competiții. Atașăm varianta finală a clădirii, așa cum am primit-o de la arhitect”, au scris reprezentanții administrației locale în postarea în care publică imaginile cu viitorul bazin.
{cwgallery}
Ideea realizării unui astfel de obiectiv în comuna prahoveană a apărut acum câțiva ani, când Primăria Blejoi a realizat și un sondaj în rândul locuitorilor, privind oportunitatea unei investiții de acest fel. Peste 82% dintre respondenți au fost în favoarea unui asemenea demers.
Obiectivul va fi construit pe un teren achiziționat în apropiere de sediul Primăriei, iar autoritățile locale speră ca el să fie gata anul viitor.
Foto: Primăria Blejoi
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!