Consiliul Județean Prahova se reunește, luni dimineață, în ședință extraordinară, pentru a discuta despre acordul de participare și aprobarea studiului de fezabilitate, a indicatorilor tehnico - economici, a devizului general și a cheltuielilor legate de proiectul „Instalarea unei noi capacități de producere a energiei electrice din surse solare cu o capacitate de 130 kW pentru CSC «Speranța» - Urlați, unitate aparținând DGASPC Prahova”. Investiția în panouri fotovoltaice pentru obiectivul amintit ar urma să fie făcută din fonduri alocate în cadrul unui program al AFM.
„Prin intermediul «Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în rețeaua națională, pentru unități de cult, instituții şi autorități publice din sistemul național de asistență socială, precum şi entități juridice nonprofit acreditate pentru furnizarea de servicii sociale», care va fi gestionat prin Administrația Fondului de Mediu, se urmărește creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice cu o putere minimă de 30 kW şi maximă de 200 kW, pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu şi livrării surplusului în sistemul energetic național.
(...) Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova și-a manifestat intenția de depunere a unei cereri de finanțare pentru atragerea de fonduri prin Programul menționat anterior, respectiv proiectul «Instalarea unei noi capacități de producere a energiei electrice din surse solare cu o capacitate de 130 kW pentru CSC „Speranța” - Urlați, unitate aparținând DGASPC Prahova»”, potrivit referatului de aprobare atașat proiectului care va fi discutat, luni, de consilierii județeni.
Valoarea totală a proiectului este de 697.330,62 lei (inclusiv TVA) din care 649.976,09 lei (inclusiv TVA) reprezintă valoarea eligibilă, iar 47.354,53 lei (inclusiv TVA) reprezintă contribuția proprie în proiect a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova.
CJ Prahova construiește centrală cu panouri fotovoltaice, de aproape 10 milioane de euro, în apropiere de Ploiești
Sesiunea de finanțare pentru înscrierea în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru unitățile de cult, instituțiile publice/entitățile juridice non-profit din domeniul asistenței sociale, începe luni, 17 iunie, la ora 10.00, și se încheie pe 19 iulie sau la epuizarea bugetului.