Proiect de plafonare a salariilor din Primăria Ploieşti: Cu tot cu norma de hrană, funcţionarii să câştige ca-n 2018 şi 2017

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Odată cu majorarea salariului minim brut pe economie, de la 1 ianuarie 2019, angajaţii din Primăria Ploieşti solicită să le fie crescute în concordanţă salariile, calculate în funcţie de coeficienţii aprobaţi în 2017, dar care să se aplice la noua bază. În instituţie există mai multe tabere, iar primarul Adrian Dobre spune că, în opinia lui, nu se justifică o majorare. Mai mult, edilul anunţă că va propune un proiect de plafonare a salariilor, astfel încât subalternii să câştige, cu tot cu nou introdusa normă de hrană, cât câştigau şi până acum.

În vara lui 2017, când a fost aprobată legea salarizării unitare a bugetarilor, pentru angajaţii din administraţia publică locală nu au fost stabilite grile, legiuitorul lăsând decizia în sarcina fiecărei instituţii în parte, după buget. La acel moment, după ani întregi de salarii mici, angajaţii din Primăria Ploieşti au beneficiat de o majorare, nu neapărat semnificativă pentru cei cu vechime redusă, dar substanţială pentru mulţi alţii, mai ales pentru cei cu funcţii de conducere. Calculul a fost făcut la acea vreme prin aplicarea la salariul minim de atunci a unui coeficient, stabilit de Consiliul Local pentru fiecare categorie de posturi. Acum, pentru că salariul minim a crescut, sindicaliştii solicită ca aceiaşi coeficienţi să nu se mai aplice la valoarea de 1.450 din 2017, ci la cea nouă, de 2.080 de lei. Peste această propunere, salariaţii din administraţie vor încasa, începând din 2019, şi normă de hrană, plus voucherele de vacanţă deja cunoscute pentru mulţi bugetari. În acest context apare propunerea de plafonare anunţată de primarul Adrian Dobre.

Edilul a declarat că, în opinia sa, chiar şi după acordarea normei de hrană, veniturile nete în instituţie ar trebui să rămână la valoarea de până acum, amintind că şi în decembrie 2017, înaintea unei alte majorări a salariului minim pe economie, a mai fost aprobată o astfel de plafonare şi argumentând că salariile ar trebui raportate la activitate şi atribuţii şi comperate cu nivelul din mediul privat.

CITIŢI ŞI:

Bugetarii vor primi normă de hrană din 2019. La primării şi Consiliul Judeţean Prahova, asta va duce la diminuarea bugetelor de investiţii

Încă un cadou pentru bugetari din partea PSD. De la 1 ianuarie 2019, toţi vor primi anual două salarii minime ca indemnizaţie de hrană

"Cheltuielile de personal au reprezentat în 2018 aproximativ 30% din bugetul Ploieştiului, peste 100 de milioane de lei pentru aparatul de specialitate şi toate instituţiile subordonate. Acum, numai partea de tichete de vacanţă ar însemna vreo 5 milioane de lei în plus", a explicat primarul Adrian Dobre, care a reclamat că reprezentanţii coaliţiei PSD-ALDE, atât la nivel central cât şi la nivelul administraţiei ploieştene, "nu ştiu decât să meargă pe cheltuieli de consum, nu pe investiţii", dând de înţeles că o eventuală majorare a salariilor din Primăria Ploieşti va bloca total proiectele de dezvoltare în 2019.

Image